Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au depistat un tânăr de 20 de ani, din Cocu, care se deplasa pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Pitești, adoptând un comportament agresiv în conducerea vehiculului prin efectuarea de treceri succesive de pe o bandă pe alta. Valenti U. conducea un BMW.
După ce a fost tras pe dreapta de oamenii legii, tânărul a rămas pieton. Ca urmare a abaterii constatate, șoferul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 660 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.
De asemena, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe bulevardul Republicii, au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism, care avea un comportament agresiv în conducerea vehiculului prin efectuarea de treceri succesive de pe o bandă pe alta.
Bogdan V, de 20 de ani, din comuna Leordeni, nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea. A primit amenzi în valoare de 1.320 de lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 60 de zile.