Activitate preventivă de amploare, pentru a marca ziua ,,Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți”

0

Vineri, politiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității au continuat seria de evenimente ocazionate de ,,Săptămâna Prevenirii Criminalității”.

Ziua de 24 mai a fost una cu o semnificație deosebită, prin specificul activității – de a marca, în avans, ,,Ziua Internațională a Copiilor Dispăruți – 25 mai”.

Polițiștii de la ,,prevenire” au participat la o activitate cu un număr mare de liceeni, care a avut loc, în aer liber, la Colegiul Național ,,Alexandru Odobescu” din Pitești, în cadrul Proiectului Comunitar ,,Ready Steady Go” (proiect ce își propune să familiarizeze copiii și tinerii cu activitatea structurilor ce intervin la sesizările Serviciului Național Unic Apeluri de Urgență 112, aducând în acelați cadru reprezentanții structurilor de poliție, jandarmi, pompieri și ambulanță).
Pentru a marca cum se cuvine importanța subiectului propus tinerilor, dar și interdependența fenomenului de dispariție a copiilor cu alte situații de risc, standul polițiștilor a fost cel mai numeros și variat, aducând în fața liceenilor polițiști ai Serviciului Criminalistic, luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale, unul dintre negociatorii Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, precum și polițiști ai Serviciului Rutier Argeș cu autospeciala de Siguranță Rutieră.
Alături de polițiști în acest demers au fost și reprezentanții Agenției Naționale Antidrog, ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, precum și un specialist din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș.

În contextul prevenirii disparițiilor de minori, autoritățile amintesc

Numărul Unic de Urgență pentru Copii – 119, destinat semnalării cazurilor de abuz, exploatare, neglijare a copilului, precum și despre linia telefonică 116000, destinată persoanelor în grija cărora se află copilul dispărut și care pot apela la acest număr pentru îndrumare și sprijin specializat. La activitate au luat parte 240 de liceeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.