Astăzi se va da startul Raliului Maramureșului, cel mai important eveniment automobilistic din nordul țării, etapă la care vor fi prezente 53 de echipaje din șase țări, dar și opt modele R5. La startul competiției și-au anunțat participarea și trei echipaje de la CS Vallino Rally Team, clubul piteșteanului Vali Porcișteanu, care vor încerca să termine pe podium la categoriile la care vor concura.
Printre favoriții etapei a 3-a se numără câștigătorul ediției anterioare, Simone Tempestini, sibianul Raul Badiu, dar și Martin Surilov, campionul în exercițiu al Bulgariei.
#Favoriții cursei
Pe probele din Țara Maramureșului și Țara Chioarului, Andrei Gîrtofan (campion absolut pe asfalt în 2022) pornește din postura de lider provizoriu al Campionatului Național de Raliuri Betano. El va avea o misiune complicată, întrucât în lupta pentru victorie vor mai fi implicați Raul Badiu, Martin Surilov și Simone Tempestini, la volanul aceluiași model RGT din ultimele trei sezoane.
Cu modele de top vor mai concura Adi Teslovan, Bogdan Cuzma (secondat de localnicul Florin Dorca), dar și Bogdan Gheorghiu, care îl va avea în dreapta pe Alexandru Șimon, alt navigator din Țara Maramureșului.
Celălalt reprezentat al Bulgariei la startul probelor speciale va fi Anton Titov. Un alt concurent din străinătate este germanul Thomas Lorenz, care concurează în premieră la raliurile din țara noastră.
#Miză importantă în lipsa liderului la zi
Absența italianului Tommaso Sandrin, lider în clasamentul mașinilor cu tracțiune față după primele două etape va aprinde miza. Adversarii săi vor putea să preia șefia în cazul unei victorii în Raliul Maramureșului.
În acest context, francezul Eliott Delecour pornește cu prima șansă, dar din cauza faptului că va concura cu o mașină de clasă inferioară, un cuvânt greu de spus îl va avea și Dănuț Budai.
La rândul său, Sebastian Scîrlet este dornic să repete performanța din urmă cu doar câteva săptămâni, în timp ce localnicul David Tarța își dorește o nouă reușită în raliul său de casă.
În lupta pentru un loc pe podium va fi implicat și Andrei Gheorghiu (care îl va avea în dreapta pe Andrei Zbigniew Brezoszki). În ceea ce o privește pe Alexandra Teslovan, ambasadoarea raliului Maramureșului, ea va pilota un model Peugeot 208 R2.
De la start nu vor lipsi nici cupele momomarcă, cel mai mare număr de echipaje regăsindu-se în cadrul Swift Cup. Emanuel Resiga pornește din postura de lider al acestei cupe, poziția sa fiind amenințată de învingătorii primelor două etape: Sorin Lungu (Harghita) și Mihnea Hanea (Argeș).
#Încă o participare în premieră
Datorită parcursului lor constant, localnicii Mircea Crișan și Florin Vălenaș și-ar putea menține poziția în TOP 3 dacă vor bifa un rezultat pozitiv în etapa lor de casă. Maghiarul Tibor Sziklai revine pe probele din nordul țării după două ediții de absență, iar slovacul Matej Knápek vine în premieră la startul Raliului Maramureșului.
Țara Maramureșului va avea reprezentanți și în campionatul dedicat modelelor cu pașaport istoric: Peter Havrilla (Renault) Botond Balázs (Lada), Bogdan Boloș (BMW) și frații Andrei / Mihai Pop (Volkswagen).
Georgel Boloș (la volanul unui model BMW) va fi implicat în lupta pentru victoria de la categoria Rally Start, dar fără a-l mai avea în dreapta pe Mihai Filip, care va debuta la volanul mașinii de concurs alături de Dănuț Manole. În ierarhia Trofeului Rally Start, un cuvânt greu de spus îl vor avea și liderii la zi, soții Flaviu și Andreea Stanciu.
Raliul Maramureșului 2024 este un eveniment organizat de Asociația Club Sportiv Dr. Brown’s și se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.