Un nou medic specialist ortoped la Spitalul Mioveni

0

Medicul specialist Nicolae Constantin Adrian s-a alăturat echipei de doctori din cadrul Compartimentului de Ortopedie și Traumatologie al Spitalului Orășenesc Mioveni.

Noul doctor de la Mioveni este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Acesta și-a efectuat rezidențiatul în specialitatea Ortopedie-Traumatologie la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” din București, unde a acumulat o experiență valoroasă în tratarea unei game variate de afecțiuni ortopedice și traumatologice. În plus, dr. Nicolae a colaborat și cu Spitalul Clinic CF2 București, în cadrul secției de Ortopedie-Traumatologie. Domeniul său de interes profesional îl reprezintă endoprotezarea șoldului și genunchiului prin aborduri minim invazive.

Pe lângă formarea sa, dr. Nicolae a participat la numeroase cursuri și conferințe de specializare, menținându-se la curent cu cele mai recente inovații și tehnici din domeniul ortopediei și traumatologiei. Este membru al Societăţii Române de Ortopedie și Traumatologie – SOROT și membru al Socieţăţii Române de Artroscopie. Acesta va face echipă cu dr.Theodor Popa, medicul șef al Secției de Ortopedie și Traumatologie a Spitalului Mioveni și cu medicul specialist Adrian Mogoș.

Pentru consultații este nevoie de programare (la numărul de telefon 0372.791.212) și de bilet de trimitere de la medicul de familie/specialist.