Primăria poate intra în incapacitate de plată

0

Ministerul Finanţelor nu a dat Mioveniului 3 milioane de Euro

Cea mai arzătoare pro­blemă la nivelul ora­şului Mioveni este în mo­mentul de faţă lipsa fi­nan­ţelor, Primăria ter­mi­nând anul 2019 cu un minus de aproape 3 mi­lioane euro. Aceşti bani reprezintă suma pe care cei de la Guvernare tre­buiau să o vireze în con­turile primăriei, pentru ca instituţiile publice din oraş să îşi poată desfă­şu­ra activitatea în mod nor­­mal.
Iar dacă anul trecut a fost încheiat cu acest minus, nici 2020 nu a început bine pentru administraţia locală, fiindă doar o mică parte din banii care trebuiau să ajungă în teritoriu de la centru au fost băgaţi în conturi. În aceste condiţii, primarul Mioveniului, Ion Georgescu a tras un semnal de alarmă, spunând că primăria riscă să intre în incapacitate de plată. „Celor care sunt la guvernare, vreau să le reamintesc că în 2019, în ultimele două luni, nu ne-au dat 3 milioane de euro. Este pentru prima oară în ultimii 20 de ani când trecem anul cu datorii de aproape 3 milioane de euro. Iar începutul lui 2020 este şi mai dezastruos. În ianuarie am primit 20 de miliarde de lei, în condiţiile în care este nevoie de 1 milion de euro ca să fim pe linia de funcţionare, cu toate instituţiile publice, şcoli, grădiniţe, etc… Am vorbit cu liderul partidului de la guvernare, la nivel de judeţ şi nu vreau să zic că are cineva ceva cu populaţia oraşului Mioveni. Cred că este o neglijenţă… eu cred că nu vor să ne bage în incapacitate de plată, nu? Trag un semnal de alarmă să se îndrepte lucrurile. Am de plătit 3 milioane euro în 30 de zile. Îi mulţumesc totuşi doamnei Gabriela Ionescu, de la Finanţe, este singura persoană care s-a implicat. Este o greşeală… probabil se fac nişte compensări. Să respecte legea şi să vireze 60% pe anul 2020 şi să încheiem 2019… Intrăm deja pe a patra luni…. Partidul de la putere, din Argeş, nu zice nimic. Când erau în opoziţie ţipau că nu vin bani în Argeş. Îmi este frică să aprob bugetul, pentru că nu îl acopăr… La 31 decembrie aveam de plată 2,6 milioane euro. NU putem să funcţionăm în condiţiile actuale. Problemele sunt la compensările care se fac acolo. Eu trebuie să iau din brut, 60%. Am proiecte în derulare, Sala Sporturilor, Spitalul şi alte obligaţii ale Consiliului Local. Ministerul de Finanţe este de vină pentru că, cotele defalcate sunt prin Trezorerie, iar compensările se fac la nivel naţional. Pe luna ianuarie am primit 20 miliarde bani vechi, în condiţiile în care trebuia să primim 2,8 milioane de Euro ca să închid anul fără datorii. Am vorbit cu dl Miuţescu, cu şeful partidului la nivel de judeţ, dar nu s-a întâmplat nimic…“, a explicat situaţia primarul Ion Georgescu.  S.M.