Din bătăuș a devenit victimă!

0

Spune o vorbă, că atunci când o cauți cu lumânarea o găsești! Este și cazul unui tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Topoloveni, care a provocat un scandal la un bar din localitate.

Beat, s-a luat la ceartă cu trei bărbați. A sărit la bătaie! Mizând pe faptul că avea un box la el, credea că își va doborî adversarii. Arma nu l-a ajutat! A fost bătut măr de cei trei și a ajuns la spital cu nasul spart! Ba mai mult, a petrecut și o noapte în arest alături de ceilalți agresori.

George P., de 29 de ani, din Topoloveni, se afla pe data de 13 iunie la un bar din localitate. Băuse mai mult decât putea duce și avea chef de ceartă. S-a luat la harță cu alți trei clienți: Constantin C., de 38 ani, Ionel C., de 41 de ani și George C., de 46 de ani, toți din Topoloveni.

După un schimb dur de cuvinte, George P. a scos un box metalic pe care îl avea la el, l-a pus pe mână și a sărit la bătaie. A fost lovit de cei trei cu pumnii, în zona feței, și în scurt timp s-a ales cu nasul spart. Asfel, din bătăuș tânărul a devenit victimă. În urma agresiunii, singurul rănit a fost George P., cel care a început scandalul. Tânărul a ajuns la spital având nasul spart.

Polițiștii au găsit un box la scandalagiu

Reprezentanții localului au sesizat Poliția despre cele petrecute și polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au demarat ancheta. Au întocmit dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul fără drept de obiecte periculoase. Oamenii legii au stabilit că starea conflictuală a izbucnit pe fondul consumului de alcool, toți cei patru bărbați fiind beți.

”La locul indicentului au intervenit polițiștii de ordine publică, care au depistat toate persoanele implicate și au aplanat starea conflictuală, iar în urma controlului corporal sumar efectuat celor în cauză, asupra bărbatului de 29 de ani a fost găsit un obiect contondent confecționat pentru lovire – box. În ziua de 17 iunie, după administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 18 iunie, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propuneri de luare a unei măsuri preventive”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Marți, cei patru au părăsit arestul după ce, împotriva lor, a fost luată măsura controlului judiciar.