Piteștiul găzduiește Cupa României la Karate Interstiluri

0

Sala Polivalentă Pitești Arena va găzdui sâmbătă un spectacol sportiv de excepție: Cupa României la Karate Interstiluri, întrecere la care vor participa karateka de la cele mai bune cluburi din România.

Acest eveniment prestigios este organizat de Federația Română de Karate, în parteneriat cu Primăria Pitești și clubul FC Argeș. Întrecerea va reuni la start aproximativ 550 de sportivi de top din întreaga țară. Competiția va fi un adevărat festival al artelor marțiale, unde sportivii vor demonstra abilitățile lor în cele patru stiluri de karate: shotokan, shito ryu, goju ryu și wado ryu. Performanțele concurenților vor fi criteriul de selecție pentru participarea la Campionatele Europene și Mondiale de Karate organizate de World Karate Federation (WKF).