În cursul serii precedente, în jurul orei 19:30, polițiștii Biroului Rutier Pitești au intervenit la un accident cu pieton, ce a avut loc în cartierul Trivale din Pitești. O femeie de 63 de ani a fost preluată de un echipaj medical, după ce ar fi încercat să traverseze prin loc nepermis. Foto: Info Trafic Pitești
Martorii și șoferul care a accidentat-o au povestit că victima traversa printre mașini când a avut loc impactul. În urma loviturii, femeia a fost răntă la cap și la un picior.
”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un tânăr de 20 de ani, din Pitești, care conducea un autotursm pe str. Libertății de pe raza localității de domiciliu, având direcția de deplasare str. Calea Drăgășani spre str. Gazului, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a accidentat o femeie de 63 de ani, din Pitești, care s-ar fi angajat în traversarea drumului, fără să se asigure și fără ca în zonă să existe marcaj pietonal.
Femeia a suferit leziuni, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Sfaturi de la polițiști!
În acest context, polițiștii argeșeni vin cu noi recomandări pentru pietoni să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe marcajele pietonale, la culoarea verde a semaforului electric și numai după ce sunt siguri că intenția de a traversa a fost observată de conducătorii autovehiculelor, iar aceștia pot opri în condiții de siguranță (roata mașinii care se apropie a stat pe loc).
În condiții de vizibilitate redusă, nu vă îngustați câmpul vizual cu articole de vestimentație voluminoase, nu efectuati traversări în fugă, evitați traversările dintre autoturisme sau din spatele unor obstacole ce nu permit conducătorilor auto să vă observe.
Totodată, la traversarea pe timp de noapte, în condiții meteo nefavorabile sau în condiții de soare puternic, luați în considerare discomfortul șoferilor, care ar putea să nu vă observe, astfel rezultând o reacție întârziată și factori favorizanți pentru accident.