Partida Belgia – România este meciul care poate aduce calificarea ”tricolorilor” în optimile de finală ale EURO 2024. Disputa de sâmbătă, de la ora 22.00, de la Koln, va fi urmărită pe viu de zeci de mii de români și va ține cu sufletul la gură o țară întreagă. Iată cum au prefațat oamenii de fotbal din Argeș partida Belgia- România.
Adrian Dulcea: ”Un meci de care pe care”
Adrian Ducea, selecționer România U19: ”Este clar că pornim cu șansa a doua în meciul cu Belgia, care este o forță mondială în ultimii 10-12 ani, fiind mereu în Top 5. Am mare încredere în Edi Iordănescu și în băieți și sunt convins că ne pot oferi un meci bun, la finalul căruia să luăm acel punct de care avem nevoie pentru a ne califica. Nu va fi ușor însă, având în vedere că Belgia a pierdut în fața Slovaciei. Va fi un meci de care pe care, pentru belgieni fiind practic poate ultima șansă de a merge mai departe”.
Doru Toma: ”Am încredere în băieți”
Doru Toma fost fotbalist FC Argeș: ”Având în vedere moralul bun pe care îl avem după victoria cu Ucraina, sunt convins că putem obține un rezultat bun și cu Belgia. Cu ajutorul publicului, care poate fi al 12-lea jucător, cred că ne este la îndemână să câștigăm punctul de care avem nevoie pentru a ieși din grupe. Am încredere în băieți că vor face un meci mare, iar la sfârșit vor bucura o țară întreagă”.
Vasile Popa: ”Va fi extrem de greu să câștigăm”
Vasile Popa, fost fotbalist FC Argeș: ”Ne va aștepta un meci extrem de greu, mult mai greu decât cel cu Ucraina. Nu suntem favoriți, având în vedere că vom întâlni o echipă cu jucători care evoluează la cluburi foarte puternice din Europa. Ne va fi extrem de greu să luăm cele 3 puncte, însă cu determinare, ambiție, dăruire și sprijinul publicului putem lua un punct care să ne asigure calificarea în optimile acestui turneu”
Jean Barbu: ”Putem merge mai departe”
Jean Barbu, fost fotbalist FC Argeș: ”Cred că se va termina egal și vom merge mai departe. La ultimele turnee finale, Belgia nu a trecut de grupe. Cred că este posibil ca nici anul să nu treacă. Au o echipă plină de vedete, iar înfrângerea cu Slovacia a cam stricat atmosfera din cadrul lotului. Sunt convins că putem merge mai departe și cu 3 puncte, cu condiția să nu luăm multe goluri în cele două partide care au mai rămas de jucat”.
Claudiu Cojocaru: ”Sper să mai facem surprize”
Claudiu Cojocaru, președinte executiv CS Mioveni: ”Suntem încrezători după primul rezultat înregistrat de tricolori. Putem face chiar o mică paralelă cu situația Mioveniului din sezonul trecut…. Și noi cu echipa am trecut prin aceste greutăți, cu blamări, diverse rezultate, dar jucătorii s-au mobilizat, s-au dăruit, cum și fotbaliștii de la CS Mioveni au făcut-o și au avut acest rezultat, cum și noi am reușit un rezultat bun, să jucăm barajul…. Au fost caractere… Sper ca să mai facem surprize… De ce nu, chiar, un egal cu Belgia, sâmbătă!”.