Criminal trimis la expertiză psihiatrică

0

Gheorge Vladu, un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Curtea de Argeș, acuzat de crimă, a fost internat la Spitalul Jilava acolo unde va fi supus unei expertize psihiatrice. În luna aprilie, acesta și-a bătut crunt soția. A lovit-o cu ciocanul de șnițele, în cap. Imediat după crimă, s-a spus că bărbatul ar avea grave probleme psihice. Tocmai de aceea procurorii, acum la două luni după ce și-a ucis soția, au cerut internarea nevoluntară. 

 

În luna aprilie, o femeie în vârstă de 39 de ani din Curtea de Argeș a murit după ce a fost bătută de soț cu ciocanul de șnițele. Victima, care era angajată la Medicină Legală Curtea de Argeș, a încercat din răsputeri să se apere de loviturile nemiloase ale bărbatului de 43 de ani. A căzut la pământ neajutorată. Când a văzut că este inconştientă, bărbatul a mers la mama sa să îi spună ce a făcut, iar aceasta a cerut ajutor. Victima a fost dusă la cel mai apropiat spital, la Curtea de Argeș, cu mașina unei rude. De acolo a fost trimisă la Spitalul Județean de Urgență Pitești unde a murit după 4 zile, mai exact pe 9 aprilie. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de omor în varianta violenței în familie.

Transferat la Spitalul Penitenciar Jilava

Arestat preventiv pe data 7 aprilie, măsura a fost prelungită de două ori pentru Gheorghe Vladu . La mijlocul lunii iunie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au depus la instanță un referat prin care solicitau internarea nevoluntară a bărbatului. ”Dispune internarea medicală nevoluntară a inculpatului VLADU GHEORGHE, cu antecedente penale, cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de omor în varianta violenţei în familie, pentru o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.06.2024 până la data de 19.07.2024, inclusiv, în vederea examinării pentru efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice dispuse prin ordonanța nr. 102/99/P/2024 din data de 24.04.2024 (…) dispune informarea administraţiei locului de deţinere despre măsura internării şi dispune transferul arestatului la secția de psihiatrie a Spitalului Penitenciar Jilava”, scrie în decizia dată de Tribunalul Argeș. Gheorghe Vladu a mai fost condamnat într-un dosar de distrugere.