La Campionatul Național de aeromodele clasa F3L, desfășurat acum câteva zile în Brașov, la Sânpetru, CSU Pitești a reușit să urce pe podium.
Piteștenii au obținut un titlu de campion național la juniori prin Eduard Bouleanu și medaliile de argint la echipe seniori prin Ștefan Răcășanu, Bogdan Matei și Mihai Voicu.
În ultimul lui an de juniorat, Eduard Bouleanu adună titluri de campion și la echipe demonstrând ca este cel mai bun junior al ultimilor patru ani. ”Îl aștept să confirme valoarea și la seniori”, a declarat Marian Popescu, cel care coordonează activitatea secției de aeromodelism din cadrul clubului argeșean.
Talentatul sportiv piteștean va reprezenta România în două competiții de pe bătrânul continent. E vorba de un Campionatul European la F1E, în Cehia, și Campionatul Mondial la F1B, în Macedonia.