Occidentul a trecut prin mai multe epoci spirituale precum Renașterea, Reforma, Contrareforma, Iluminismul, Modernismul, Post – modernismul, iar acum străbate o perioadă pe care o numesc Post – Normalitate.
Întâmplarea a făcut să studiez problema chiar de la începuturi, la finele anilor 70, pe când eram student la Psihologie și am documentat o lucrare despre Antipsihiatrie. Plecat de curând dintre noi, profesorul meu Ion Vianu definește Antipsihiatria astfel:
” În mare, critica psihiatriei era sau de tip Thomas Szasz (boala mintală nu există, există doar boli neurologice sau abuzuri flagrante care distrug vieţi), sau făceau o analogie de tip marxist: bolnavul mintal este analog proletarului, psihiatrul analog capitalistului care-l exploatează. Existau tot felul de „comitete de acțiune psihiatrică” mai mult sau mai puțin radicale. Unele refuzau să vorbească cu „exploatatorul”, altele acceptau „discuţia”.
Ei bine, la Londra, exista Tavistock Clinic, ai cărui bolnavi au fost lăsați să circule liberi prin cartier, până când s-au supărat cetățenii și au făcut scandal.
Nu a trecut multă vreme și Doris Lessing a luat Premiul Nobel pentru romanul ”O coborâre în infern” în care investiga cu mijloace literare viața interioară a unui nebun, acordându-i, cumva, un statut de normalitate.
După părerea mea, atunci a încolțit Post – Normalitatea, sora bună a Neomarxismului și verișoara Progresismului, nepoata Cancel Culture și prietena Totalitarismului.
În zilele acelea, totul a fost speculație, dar în perioada actuală, cineva trage folos din definirea Anormalului ca fiind Normalitate și am hotărât să abordez acum subiectul după ce am văzut dezbatarea dintre Joe Biden și Donald Trump organizată de CNN.
N-a fost nimic altceva decât încă o demonstrație, de data aceasta cu impact planetar, că trebuie să acceptăm Anormalul, întrucât trăim în Post – Normalitate. Ideea este că omul occidental nu trebuie să se mai mire de nimic, ba chiar ar fi indicat să se considere ca făcând el însuși parte, cu bucurie, din anormalitatea normală.
Spuneți-mi, vă rog, dacă nu cumva, de la o vreme, trăim cu toții într-o continuă mirare, întrebându-ne unii pe alții cum este posibil să se întâmple cutare sau cutare lucru.
Cum e posibil să pretinzi că un bărbat care dă semne de senilitate poate fi președintele celui mai puternic stat? Cum e posibil să oficializezi programe școlare în care copiii de grădiniță să fie încurajați să se masturbeze și să își schimbe sexul? Cum e posibil ca oameni cu probleme, care se declară având sex fluid, să capete funcții împortante în sistem?
Să luăm o pauză de câteva secunde, ca atunci când ne tragem respirația pentru a putea cânta o melodie mai departe, după care să adăugăm alte mirări.
Cum e posibil să mergi pe linia din ce în ce mai subțire dintre pace și războiul nuclear?
Toate acestea sunt posibile deoarece trăim în Epoca Post – Normalității, epocă în care există câțiva oameni care au o avere mare cât a altor șapte miliarde de oameni.
Mai grav va fi atunci când acei câțiva oameni vor putea să își prelungească viața cu zeci, poate sute de ani, în vreme ce miliardele lor de contemporani se vor duce pe lumea cealaltă.
Nu suntem departe de acel moment, dacă nu cumva, discret, momentul a fost chiar ușor depășit.
Să reluăm auto – interogarea.
Cum e posibil să vorbești despre democrație și alegeri libere în situația în care deciziile cele mai importante despre viața unei națiuni sunt luate la mii și mii de kilometri distanță? Cum e posibil ca liderii să se îmbrățișeze și să râdă cu gura până la urechi la summit-urile unde decid dacă mai mor sau nu copii sfârtecați de rachete? Cum e posibil să faci legi pentru șopârle și arici în vreme ce pe aceeași suprafață terestră sunt oameni care mor de foame?
Totul este posibil în Post – Normalitate.
Vrea cineva să fie atât de curajos încât să se apuce a defini normalitatea în diverse domenii ale vieții individuale și sociale? Sincer, nu vă recomand, decât dacă aveți suficiente resurse încât să puteți trăi, voi și familiile voastre, în situația de marginalizare care vă paște. Fiindcă veți fi marginalizați, adică blocați pe rețelele de socializare, fără job, izolați de prietenii care vă vor socoti ciudați.
Au existat în trecut nebuni și nebuni. Til Eulenspiegel („Til Buhoglindă”) era, în Occident, un personaj popular care, sub masca nebuniei, deconspira îngustimea și viciile lumii aparent corecte. În aceeași perioadă (secolul al XVI-lea), Erasmus din Rotterdam scrie ”Elogiul nebuniei”. Niciodată însă, în mod constant, normalitatea intuită ca medie și ca experiență milenară nu a fost atât de atacată.
Iubesc mult și le citez adeseori cele câteva versete din Corinteni I, în care Sfântul Apostol Pavel spune: ”Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să le facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să le facă de rușine pe cele tari. Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii și lucrurile disprețuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să le nimicească pe cele ce sunt, pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu”.
Când îl vezi pe săracul Joe chinuindu-se la CNN, îți vine să crezi că vrea cineva să facă de rușine normalitatea cea veche pentru a ne situa într-o altă normalitate, într-o Post – Normalitate.
Dacă o luăm pe această cale este ca și cum am naviga pe oceanul vieții fără busolă sau, mai rău, cu o busolă stricată.
S-a stricat busola lumii?
Așa se pare.
Gheorghe Smeoreanu
