FRF a stabilit grupele și meciurile din faza regională a Cupei României

0

Federația Română de Fotbal a stabilit miercuri, prin tragere la sorți, programul fazei regionale a Cupei României, ediția 2024-2025, competiție aflată la al treilea sezon de când are un nou format.

Învingătoarele din fiecare județ, respectiv București joacă pentru șapte locuri în turul următor al Cupei.

Pentru asta, cele 42 de echipe au fost împărțite în grupe de câte trei formații, câte două în fiecare din cele șapte regiuni. Au rezultat trei meciuri în fiecare grupă.

Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa învingătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în următoarea fază, Turul 1. Argeșul va fi reprezentat în această fază a competiției de AS CS Domnești., câștigătoarea fazei județene a Cupei României.

Jocurile din cadrul grupelor fazei regionale a Cupei României vor avea loc în zilele de 10, 13 și 17 iulie 2024, cu începere de la ora 18:00, iar cele din cadrul finalelor vor avea loc în data de 20 iulie, cu începere de la ora 17:30.

Finalele vor avea loc pe terenul câștigătoarelor Grupei 1 din Regiunile 1, 3, 5, 6 și 7, respectiv de câștigătoarea Grupei 2 din Regiunile 2 și 4.

 

Regiunea 5 (finala va fi găzduită de câștigătoarea Grupei 1)

Grupa 1: Teleorman (CSL Nanov), Olt (ACS Lupii Profa), Dâmbovița (ACS Urban Titu)
meciuri: Olt – Dâmbovița (10 iulie), Teleorman – Olt (13 iulie), Dâmbovița – Teleorman (17 iulie)

Grupa 2: Argeș (AS CS Domnești), Vâlcea (Chimia Râmnicu Vâlcea), Dolj (Avântul Pieleşti)
meciuri: Vâlcea – Dolj (10 iulie), Argeș – Vâlcea (13 iulie), Dolj – Argeș (17 iulie)

 

Calendarul Fazei Naționale a Cupei României în sezonul 2024-2025 este următorul:

Turul 1: 31 iulie 2024
Turul 2: 7 august 2024
Turul 3: 14 august 2024
Play-off: 28 august 2024
Faza grupelor, etapa 1: 30 octombrie 2024
Faza grupelor, etapa 2: 4 decembrie 2024
Faza grupelor, etapa 3: 18 decembrie 2024
Sferturi de finală: 2 aprilie 2025
Semifinale: 23 aprilie 2025
Finala: 14 mai 2025