Spania a devenit pentru a patra oară câștigătoarea unui turneu european, după ce s-a impus în fața Angliei, scor 2-1, duminică seară, în finala EURO 2024. Foto: X UEFA
Confruntarea de pe Olympiastadion din Berlin a fost dominată de trupa lui Luis De La Fuente, în special la capitolul ocazii de poartă. După o primă repriză fără mari ocazii de gol, ibericii au dat lovitura după revenirea de la vestiare. Puștii Lamine Yamal și Nico Williams au conlucrat perfect pentru golul înscris de atacantul de la Bilbao, la prima fază de atac a spaniolilor la poarta lui Pickford. La scurt timp, Anglia a fost foarte aproape să încaseze și golul 2, însă Dani Olmo nu a fost inspirat după ce a primit balonul într-o poziție favorabilă în marginea careului. Presiunea ibericilor a continuat să creeze mari probleme în apărarea engleză, Morata fiind blocat aproape de linia porții de Stones, în timp ce Williams a fost aproape de a face dubla cu un șut de la distanță. Lamine Yamal, puștiul de 17 ani al Spaniei, a fost aproape de a face 2-0 în urma unui contraatac, însă un reflex uimitor al lui Pickford a salvat Anglia.
Schimbările făcute de Gareth Southgate în partea a doua, cu Watkins și Palmer introduși în teren în locul lui Kane și Mainoo, s-au dovedit a fi inspirate, având un efect pozitiv și pe tabelă. Palmer a restabilit egalitatea, după ce l-a învins pe Unai Simon cu un șut din marginea careului, în urma unei pase date de Bellingham. Spania a dat lovitura cu câteva minute înainte de final, Oyarzabal reușind să puncteze cu un șut din interiorul careului. În ultimele minute din timpul regulamentar, Anglia putea trimite partida în prelungiri, însă Unai Simon și Dani Olmo au salvat eroic de pe linia porții, după încercările lui Declan Rice și Marc Guehi.
S-a încheiat așadar cu un succes istoric pentru Spania, care devine naționala cu cele mai multe trofee Euro (4), depășind astfel o puternică formație a Germaniei(3). De partea cealaltă, Anglia lui Southgate a pierdut pentru a doua oară consecutiv în ultimul act, după ce la Euro 2020 englezii plecau acasă fără trofeu după finala pierdută la penalty-uri în fața Italiei. Selecționata Albionului rămâne astfel fără trofeul european în palmares.