Judecat pentru șantaj după ce s-a dat drept polițist!

0

Doi tineri, unul din Costești celălalt din Merișani, riscă să înfunde închisoarea după ce, în urma unui conflict au încercat să intimideze victima să își retragă plângerea. Au comis infracțiune după infracțiune, unul ajungând până la a se da drept polițist. Acum complicii urmează să fie trimiși în judecată.

Mai mulți tineri s-au bătut și s-au amenințat, în luna mai. După altecație, una dintre victime a fost sunată de agresor care i-a cerut să se filmeze și să  posteze înregistrarea pe rețelele de socializare în care să își ceară scuze public. În loc să urmeze ”sfatul” tânărul a depus plâgere la Poliție.

Când a aflat de sesizare, același agresor, Bogdan Andrei T. de 18 ani, din Costești, l-a sunat pe reclamant și s-a dat drept polițist, sfătuindu-l să își retragă plâgerea. Ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, tânărul din Costești alături de Constantin-Daniel E., un prieten, în vârstă de 19 ani, din Merișani, cunoscut cu antecedente penale, l-au prins pe un prieten al victimei căruia i-au ceut să spună unde se află băiatul care depusese plângere. Acesta nu a vrut să spună și a fost bătut de cei doi.

Acuzați de șantaj și uzurpare de calități oficiale

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de șantaj, uzurpare de calități oficiale și loviri sau alte violențe. Reamintim că în ziua de 18 iunie a.c., după administrarea probatoriului, cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.