O casă din comuna Slobozia, a fos mistuită de foc în noaptea de marți spre miercuri. Focul a distrus acoperișul, două încăperi cu mobilier și aparate electronice și electrocasnice. Totul din cauza unui scurtcircuit!
Patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat de la Punctul de Lucru Rociu și Garda de Intervenție Vișina (ISU DB), alături de personal cu o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență, au intervenit în comuna Slobozia, strada Lacului, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.
Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul unei case pe o suprafată de aproximativ 80 mp, dar și în interiorul construcției, fiind afectate două încăperi. În urma evenimentului s-au mai degradat aparatură electronică și electrocasnică, dar și obiecte de mobilier. Nu au fost persoane rănite. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric, au transmis reprezentanții ISU Argeș.