Trei victime după ce o mașină s-a răsturnat

0

În cursul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină în cazului unui accident rutier produs în comuna Stâlpeni, DN 73.

 

De urgență, la locul solicitării au acționat salvatorii cu o autoapecială de intervenție și o ambulanța SMURD de prim ajutor calificat, alături de un echipaj al serviciului de Ambulanță Județean Argeș.

 

A fost identificat un singur autoturism implicat, care a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat și a lovit gardul unei proprietăți.

 

Incidentul s-a soldat cu trei victime, care au fost evaluate și transportate la spital de către echipajele medicale.

 

Paramedicii SMURD au asistat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 30 de ani, care acuza dureri lombare, au transmis reprezentanții ISU Argeș.