Atacantul Mihai Roman a semnat cu FC Argeș

0

FC Argeș a anunțat achiziționarea a încă unui jucător, a unuia care se va afla la debutul în acest campionat, după ce până acum a evoluat în prima ligă din România pentru nu mai puțin de opt cluburi, pentru unele chiar în mai multe intervale de timp.

Este vorba despre atacantul Mihai Alexandru Roman, craiovean în vârstă de 32 de ani, ultima dată în Uzbekistan, la FK Neftchi Farg’ona. Acesta este al 13-lea transfer perfectat de alb-violeți, cu FC Argeș mai semnând în această vară Vlad Morar (ex UTA Arad), Costin Ghiocel (ex Oțelul Galați), Kevin Doukoure (ex Universitatea Cluj), Andrei Dima (ex FC Voluntari 2), Denis Oncescu (ex Concordia Chiajna), Raul Ailenei (ex Ripensia), Rareș Butnărașu (ex Ghiroda și Gearmata Vii), Robert Moldoveanu (ex Chindia Târgoviște), Marius Briceag (ex Korona Kielce), Takayuki Seto (ex Petrolul Ploiești), Guilherme Gomes Garutti (ex Petrolul Ploiești) și Emanuel Gronner (ex FK Shkupi / Macedonia de Nord).

”Bine ai venit, Mihai Roman!

În vârstă de 32 de ani, Mihai Roman a adunat 340 de meciuri și 70 de goluri în carieră. Mare parte din carieră și-a petrecut-o în campionatul din România, dar a avut și experiențe în afara granițelor țării, în campionatul Olandei, al Uzbekistanului și al Israelului. Jucătorul de profil ofensiv a debutat pentru echipa națională de fotbal a României în 2015, într-un amical împotriva Moldovei. Mai are o partidă sub Tricolor, un amical împotriva Bulgariei. Are în palmares o Cupă a României câștigată cu Universitatea Craiova. În cariera sa, Mihai Roman a mai evoluat pentru formații precum U Craiova 1948, U Cluj, Turnu Severin, Săgeata Năvodari, Pandurii Tg. Jiu, NEC Nijmegen, Maccabi Petah Tikva, Universitatea Craiova, Poli Timișoara, FC Botoșani și Neftchi Fergana. Ultima echipă pentru care a activat a fost Neftchi Fergana, formație din prima ligă din Uzbekistan. Este cotat de site-ul transfermarkt.com la 275.000 euro. Mult succes în tricoul alb-violet!”, este anunțul făcut de gruparea din Trivale.