Turistă rănită pe traseul din Valea lui Stan

0

 

În timp ce chipele acționau în Valea Rea, pentru evacuarea turiștilor blocați de o viitură, o femeie a căzut și s-a rănit grav, în  timp ce făcea un traseu prin Valea lui Stan, într-o zonă diferită față de cea în care se aflai salvatorii.

”Între timp a apărut o altă situaițe. În Valea lui Stan, avem o doamnă cu dublă fractură, probabil femur și humerus. Avem o echipă de intervenție integrată, Salvamont, SMURD,  jandarmi și pompieri, asta pentru că noi avem acum în Valea Rea 12 oameni ceea ce înseamnă 60% din efectivul nostru total, noi suntem 20 operativi”, explica Ion Sănduloiu.

”O femeie, aflată pe traseul montan Valea lui Stan împreună cu soțul și copilul, a căzut de la o înălțime de aproximativ 6 metri. Din fericire, în urma căzăturii, aceasta era conștientă, însă a suferit mai multe fracturi de membre. După o acțiune de aproximativ 5 ore, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Arefu, împreună personalul din cadrul Salvamont Argeș și pompierii argeșeni, au reușit să coboare femeia pe o targă, cărând-o pe brațe. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD din cadrul I.S.U. Argeș, pentru a fi transportată la spital. Reamintim cetățenilor care aleg să parcurgă trasee montane să se echipeze corespunzător drumețiilor, să se informeze asupra stării vremii și să aleagă doar traseele marcate. De asemenea, în caz de urgență, să solicite sprijinul patrulelor de jandarmerie fie direct, fie apelând numărul unic de urgenţă 112” au transmis reprezentanții IJJ Argeș.