Calinic a sfințit biserica luată în 2005 de viitură

0

Parohia argeșeană Rotunda din Protopopiatul Curtea de Argeș a îmbrăcat în week-end haine de sărbătoare. Această mică comunitate din Corbeni și-a văzut visul împlinit după o așteptare de 19 ani.

Noua biserică cu hramurile Nașterea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Mărturisitor Ioan Rusu a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului. După acest moment, Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul a vorbit despre importanța praznicului cinstit, mulțumind Maicii Domnului pentru finalizarea lucrărilor de la parohia Rotunda. Dorind să-și arate recunoștința față de cei care au contribuit la finalizarea lucrărilor începute în anul 2005, Înaltpreasfinția Sa a oferit acestora distincții eparhiale și diplome de vrednicie. De asemenea, actualul primar al comunei Corbeni a primit din partea Chiriarhului un set de medalii aniversare, precum și un volum care prezintă cei 40 de ani de activitate ai Arhiereului Calinic Argeșeanul. Din partea lui Robert Erbașu, ctitorul principal al bisericii, Chiriarhul a primit în dar o icoană cu chipul Sf. Ioan Rusu. Parohia Rotunda a fost înființată de către Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului la îndemnul, insistența și dorința Înalpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, la data de 1 Ianuarie 2005, pentru a deservi religios, comunitatea de creștini ortodocși din din acest sat. Până la înființarea Parohiei Rotunda, creștinii din această parte de lume, aparțineau duhovnicește de Parohia Bucșenești din Comuna Corbeni. Odată cu înființarea noii parohii, credincioșii au dorit să aibă un lăcaș propriu de închinare. În acest sens, misiunea construirii bisericii a fost încredințată de către Ierarhul Argeșului și Muscelului, preotului paroh Dinică Nicolae, originar din satul Oeștii-Pământeni, actualul primar al Comunei Corbeni, Județul Argeș, începând cu anul 2020. După achiziționarea unui teren, vis-a-vis de actuala biserică din zid, în partea dreapta a DN7C, preotul paroh Nicolae Dinică a zidit o biserică din lemn, care a fost sfințită la data de 8 Iulie 2005. Din pricina unor precipitații abundente din vara anului 2005, care au condus ca Râul Argeș să iasă din matcă, prima biserică din lemn, a fost luată de viitură în integralitate, cu toate obiectele și cărțile liturgice, în noaptea de 9 spre 10 Iulie 2005, rămânând numai fundația din beton.