Sistem de plată modern pentru călătoriile cu transportul public

0

Marți,10 septembrie, la Primăria Municipiului Pitești a fost semnat contractul pentru realizarea celei de-a V-a investiții din cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de transport public local de călători și creșterea atractivității transportului nemotorizat” respectiv „Integrarea sistemului de e-ticketing pentru transportul public de călători și implementarea de panouri informative în timp real în autobuze pentru a oferi informații de călătorie în timpul acesteia”.

Contractantul este Asocierea Kontron Services Romania (lider de asociere), Thoreb Information Systems (asociat 1), Logi IT Consult S.R.L. (asociat 2) și subcontractant Power Back-up Services prin lider de asociere S.C. Kontron Services Romania S.R.L., valoarea contractului fiind de 23.422.054,00 de lei, inclusiv TVA.

”Semnarea contractului a avut loc după o întârziere de 1 an și 4 luni de contestații, făcute la toate instanțele abilitate de către ocupantul locului secund la licitație. Semnatarul de astăzi este ofertantul declarat de la început câștigător de către unitatea contractantă.

Scopul acestui proiect este îmbunătățirea infrastructurii de transport public a municipiului Pitești, prin dotarea cu un sistem complet și modern de tip e-Ticketing, care permite plata călătoriei cu bilet / card de călătorie / card bancar / telefon / sms etc. și care asigură și o infrastructură modernă de acces la serviciile digitale (aplicație de plată, tarifare preferențială sau gratuități pentru elevi, pensionari, categorii defavorizate etc.).

De asemenea, sistemul pune la dispoziția operatorului de transport o întreagă infrastructură, atât pentru o relaționare mult mai bună cu cetățenii (trei casierii moderne pentru emiterea și personalizarea cardurilor, automate de reîncărcare și vânzare carduri etc.), cât și o suită de aplicații software de management și evidență a resurselor, de la nivel de flotă de transport până la statistici de călătorie – toate acestea aducând un plus de eficiență la nivelul companiei”, anunță reprezentanții Primăriei Pitești.

Principalii beneficiari sunt cetățenii utilizatori ai transportului public. Indirect, datorită creșterii gradului de utilizare a transportului public în defavoarea alegerii vehiculului personal, se realizează și o îmbunătățire a traficului rutier prin oraș, precum și reducerea poluării.

În plus, compania de transport public va înregistra o creștere a eficienței, un management mai bun (datorită informațiilor furnizate de sistem prin componenta soft-ware de raportare) și un grad de ocupare a vehiculelor mai mare. Se așteaptă și o creștere a satisfacției personalului, ca urmare a îmbunătățirii condițiilor de muncă a acestuia.

 

Modalități moderne de plată a călătoriei cu autobuzul

Iată ce presupune proiectul:

➢ La nivelul vehiculelor – fiecare autobuz va fi dotat cu:

  • Validatoare: sunt acele aparate la care călătorii apropie cadrul de călătorie (bilet / abonament / card bancar / telefon) și care asigură identificarea și validarea plății serviciului de transport;
  • Calculator de bord: echipament dedicat care asigură colectarea datelor de la validatoare, geolocalizarea și comunicația în permanență a autobuzului cu sistemul central.

➢ La nivelul infrastructurii centrale:

  • Centru de date, amenajat corespunzător și care va fi instalat într-o locație modernă, cu toate dotările necesare, inclusiv panouri fotovoltaice pentru asigurarea cel puțin a unei părți a energiei consumate, în mod gratuit și din sursă regenerabilă;
  • Infrastructura de servere, ce vor fi proprietate a Primăriei, 100% finanțate și care nu vor presupune costuri viitoare pentru servicii externalizate;
  • Suita de aplicații software necesare managementului bazelor de date cu carduri (astfel încât acestea sunt practic imposibil de falsificat), managementul aplicațiilor, evidența funcționării sistemelor, managementul flotei etc.

➢ Casieriile din oraș: locațiile care asigură relația cu cetățenii: în oraș se vor implementa 3 (trei) casierii, acestea asigurând atât personalizarea cardurilor, cât și vânzarea acestora și, mai ales, eliberarea de carduri cu regim special către categorii aparte de cetățeni (elevi, pensionari etc.), acest serviciu necesitând o procedură specifică de identificare:

  • Calculator aferent casieriei;
  • Tabletă;
  • Camera foto/video pentru realizarea de fotografii pentru cei care doresc să își personalizeze cardurile;
  • Imprimantă pentru personalizat carduri.

➢ Punctele de vânzare – locații aparținând unor agenți economici independenți care aleg să facă și serviciul de vânzare de bilete de transport, fiind astfel permanent conectați la infrastructura centrală și având în gestiune un număr de carduri „albe”, pe care le înscriu și le vând la cerere:

  • Tabletă pentru înrolarea de carduri;
  • Carduri de călătorie neconfigurate („albe”) pe stoc.

➢ În stațiile de călători:

  • Automate de vânzare bilete și reîncărcare a titlurilor de călătorie (carduri) – aparate moderne integrate în sistem, dar care pot încărca și vinde carduri de călătorie, cu avantajul că aparatele funcționează permanent, indiferent de oră.

➢ Cetățenii (călătorii):

  • Carduri de călătorie, având un număr predefinit de călătorii (card preplătit, tipic cu 2 sau 10);
  • Carduri de abonamente sau gratuități;
  • Plata călătoriei cu cardul bancar, telefon, sms etc.;
  • Posibilități practic nelimitate de planuri tarifare avantajoase, super-oferte etc. în vederea atragerii cetățenilor spre utilizarea transportului public.