Viitorul președinte al României, oricum s-ar numi el, va trebui să îndeplinească întocmai și la timp ordinele NATO cu privire la războiul din Ucraina. Este firesc să se întâmple acest lucru, deoarece nu putem beneficia de umbrela NATO fără să fim 100 % dispuși să facem ceea ce ne solicită această organizație și ceea ce ne-am asumat prin tratatul de aderare. Orice pas greșit ar însemna închiderea umbrelei de securitate, ceea ce poate echivala cu o catastrofă națională, ceva absurd, de neconceput. Nu putem lua în calcul concepția Dianei Șoșoacă, cea care vorbește despre neutralitatea Balcanilor, deoarece ar însemna să dezertăm, pur și simplu, de pe frontul deschis de invazia Rusiei în Ucraina, front pe care ne aflăm în calitate de țară NATO, organizație care sprijină țara atacată.
Am dorit să subliniez aceste idei simple, pentru unii chiar simpliste, deoarece sunt unii români idealiști, mânați de bune intenții, care nu vor să înțeleagă faptul că destinul României în această perioadă istorică este legat perfect, fără fisură sau îndoială, de SUA, Marea Britanie, Franța și ceilalți parteneri importanți din NATO. Probabil că le vine greu unora să înțeleagă că dacă acești parteneri, membri de prim rang ai organizației amintite, ne vor solicita, în cadrul dar mai probabil în afara cadrului organizației, să mergem la război, va trebui să mergem la război.
În acest sens, alegerile prezidențiale din acest an nu vor schimba nimic, precum nimic nu pot schimba politicienii sau presa care ar vedea lucrurile în mod diferit. Nu există mod diferit în această chestiune, oricât de proastă ar suna pentru unii această veste. Va fi la noi armata obligatorie sau mobilizare generală sau va veni ordinul de intrare în luptă, asta nu va depinde de Parlament sau de președintele țării, ci de deciziile care se vor lua la nivelul NATO.
Vi se pare că mă repet? Probabil că aveți dreptate, dar vă invit să nu vă faceți iluzii ca să nu aveți deziluzii. Vrem democrație, vrem capitalism, vrem în UE și NATO? Dacă vrem aceste lucruri pe care, din ceea ce aud și ce citesc, le vrem toți și nu ezităm să spunem asta în gura mare, atunci trebuie știut că 5 – 6 milioane de voturi românești nu pot schimba nimic cu privire la alianțele și îndatoririle noastre. Nimic, nimic. Nimic.
Totuși, ar fi bine să luăm în considerare unele aspecte. În regiunile deja cucerite de Moscova se află bogății inimaginabile pe care rușii le doresc cu ardoare, iar năravul imperialist al Rusiei este binecunoscut. Pe de altă parte, grupul de campanie din SUA Oakland Institute a publicat un studiu intitulat „Război și furt: acapararea terenurilor agricole ale Ucrainei”, unde citim: „La un an de război, un nou raport dezvăluie modul cum oligarhii și interesele financiare extind controlul asupra terenurilor agricole ale Ucrainei cu ajutorul și finanțarea din partea instituțiilor financiare occidentale.”
Acest studiu arată că aproape o treime din terenul agricol fertil al Ucrainei este deținut de „oligarhi, indivizi corupți și mari companii agricole”, explicând că „cei mai mari proprietari de terenuri sunt un amestec de oligarhi ucraineni și interese străine – în mare parte europene și nord-american, precum și fondul suveran al Arabiei Saudite”. Să nu îl uităm nici pe senatorul american Lindsay Graham, care atrage atenția asupra valorii uriașe a mineralelor din pământul Ucrainei, ceea ce poate constitui un motiv, alături de altele despre care se discută mai des, pentru continuarea războiului. Știm, de asemenea, că BlackRock și Goldman Sachs încearcă să controleze Ucraina și resursele neexploatate estimate la 7,5 trilioane de dolari, iar aceste date nu sunt propagandă, ci elemente concrete ale motorului capitalist de dezvoltare a civilizației umane.
Desigur că opinia publică din Occident este mai puțin atentă la chestiunile economice, presa mainstream nu insistă, fiind aduse în prim – plan chestiuni mai mult sau mai puțin propagandistice despre cât de diabolici sunt unii și cât de binevoitori, alții, despre ceea ce este provocat / neprovocat, legal / ilegal. În acești termeni, lucrurile sunt mai simple și mai ușor de impelementat în mintea oamenilor.
Când spun că alegerea președintelui României nu are nicio legătură cu deciziile referitoare la război, asta nu înseamnă că un președinte inteligent, curajos și patriot nu poate face nimic cu privire la ceea ce se va întâmpla după război. Poate vi se va părea straniu din partea mea să arăt că Iohannis, prin obediența sa cam jenantă, a făcut bine ajutând Ucraina pe multiple planuri, fără să se laude, precum alți lideri, din alte țări. Tot în acest sens au lucrat și guvernele conduse de Ciucă și Ciolacu. Va conta așadar să avem un președinte care să utilizeze cât se poate de mult contribuția țării noastre la ajutorul de război și să încerce să obțină o cât mai bună participare a României la efortul, extrem de profitabil, de reconstrucție a Ucrainei.
Așa stau lucrurile, iar dacă dorim să le înfrumusețăm și să le oferim un aer romantic, o putem face în diverse articole, emisiuni sau podcasturi. Asta nu înseamnă că nu ne putem spune opinia cu privire la opțiunea pentru pace. Nimeni nu vrea să intre în război și trebuie să sperăm că, asemenea românilor, nu vor acest lucru nici americanii, nici popoarele din UE. Din acest punct de vedere, presa oficială, care se joacă cu vorbele și nu se sinchisește de escaladare, lăsând varianta războiului generalizat pe masă, a renunțat la precauție și chiar la umanism.
Orice s-ar întâmpla, oricâte interese strategice și economice ar fi în joc, trebuie să spunem că războiul și moartea nu reprezintă o soluție. Nici resursele pe care le doresc părțile în conflict, nici reconstrucția țării atacate și distruse nu pot constitui justificarea pentru războiul mondial.
Când se pune problema milioanelor de victime, nu mai putem discuta despre politică realistă.
Să avem curajul de a le vorbi liderilor despre pace, în caz contrar riscând să fim părtași, moral, la catastrofă.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
