Tragedie! Un bărbat s-a aruncat de pe viaductul Vidraru!

0

O tragedie a avut loc, în urmă cu puțin timp, în apropiere de Vidraru. Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, a sărit în gol de pe viaductul Vidraru. S-a prăbușit într-o râpă la aproximativ 100 de metri și a murit pe loc.

Se pare că primul care a ajuns la fața locului este chiar tatăl bărbatului, care locuiește în comuna Corbeni. Omul a sunat disperat la 112 și a anunțat că fiul lui, care suferă de o depresie puternică, vrea să își pună capt zilelelor.

În acest moment polițiștii fac cercetările la fața locului. Oamenii legii au stabilit că victima a mers cu mașina până la bariera de la viaduct. A parcat înainte de barieră și după ce a coborât a încuiat autoturismul. A mers pe pod și de acolo ar fi sărit în gol.

Tatăl lui a ajuns în zonă tot cu mașina. Omul se află în stare de șoc după ce și-a văzut fiul mort.

Bărbatul decedat are domiciliul în Curtea de Argeș, dar locuia la Corbeni cu părinții. Nu este căsătorit și nu are copii.