O mașină scăpată de sub control a ajuns duminică, în afara șoselei, acolo unde s-a răsturnat. Carosabilul era ud din cauza ploii și se credea că cel de la volan a derapat pe asfalt. Cercetările au scos la iveală faptul că șoferul era beat!
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au efectuat cercetările la evenimentul rutier care a avut loc pe DN 73, în comuna Valea Mare Pravăț. Mașina, o Dacia Logan era răsturnată pe-o parte, pe marginea șoselei. Din verificări a rezultat că Mihai C. de 41 de ani, din Câmpulung, care conducea autoturismul având direcția de deplasare Brașov spre Câmpulung, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă spre dreapta. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a suferit leziuni.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, au rezultat indicii cu privire la consumul de alcool. Etilotestul indica valoarea 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele șoferului a început urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, iar permisul de conducere a fost reținut.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea condițiilor necesare pentru răspunderea penală, în privința valorii alcoomiei în sânge, prin analize de laborator.