Un locotenent colonel, în rezervă, de la o unitate militară din Bascov a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, procesul lui având loc la Tribunalul Militar București. Cadrul miliar s-a pensionat după ce procurorii DNA au demarat ancheta împotriva lui. I.I. este acuzat de procurori că ar fi” aranjat” un concurs pe care să-l câștige o subalternă. Inițial ar fi cerut bani, ulterior favoruri sexuale. Împotriva lui a făcut denunț chiar femeia căreia i-ar fi obținut transferul. În timpul cercetărilor, fostul comandant a fost plasat sub măsura controlului judiciar, dar Tribunalul Militar București a revocat măsura.
Cazul s-a petrecut la unitatea militară UM 02286 Bascov, o bază militară unde sunt depozitate rezervele de combustibil pentru Armată. Potrivit datelor din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Militar București, la sfârșitul anului 2022 a fost vacantat un post de „subofițer de stat major” la microstructura „Planificare și evidență” a Sectorului Depozitare întreținere și Verificări Metrologice al Depozitului 100 Carburanți Lubrifianți. Postul urma să fie ocupat prin transfer de la o altă structură a unității militare, condiția obligatorie de studii fiind „nivelul postliceal”.
În loc de studii postliceale a trecut studii liceale
Comandantul I. I. este acuzat că ar fi favorizat o subalternă modificând criteriile de selecție și a specificat la cerințele privind nivelul de studii de la postliceal doar pe cel liceal. În acest fel subalterna care își dorea postul se încadra pentru a participa la concurs. Femeia avea 7 contracandidați și beneficiind de sprijinul comandantului a câștigat posul obținând cea mai mare notă. Procurorii spun însă că locotenent colonelul în rezervă ar fi influențat comisia de examinare în acest sens. „A procedat (comisia – n.r.) astfel încât să se acorde respectivilor militari un punctaj (note de la 1 la 10) precis calculat pentru ca martora să obțină cea mai bună evaluare (notă) și, în final, să fie declarată câștigătoarea procedurii de transfer, ceea ce s-a și întâmplat, promisiunea fiind îndeplinită, cu consecința obținerii de către subordonata inculpatului a unei diferențe notabile de punctaj, față de ceilalți candidați”, arată procurorii în actul de sesizare a instanței.
Favoruri sexuale
Angajata favorizată de comandant a fost notată cu 8.06, în timp ce ceilalți militari au obținute note cuprinse între 6.61 și 6.89, precizează comisarul.ro. Procurorii acuză că ceilalți contracandidați au fost dezavantajați „printr-o procedură deturnată de la scopul său”. Pentru a fi promovată, subalternei i s-ar fi cerut, în primă fază sume cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de euro. Ulterior însă, comandantul a început să îi facă femeii avansuri sexuale.„A pretins favoruri de natură sexuală având ca sursă cele patru elemente ale comportamentului definit chiar de inculpat cu titulatura „zen” și constând în: 1. sosirea la muncă în ținută civilă, 2. sosirea la muncă cu părul desfăcut, 3. prezentarea de fotografii ce o surprind pe martoră în ipostaze din viața personală și 4. acceptarea unor atingeri fizice în diferite zone ale corpului, de natură intimă”, spun procurorii în actul de acuzare.
Controlul judiciar a fost revocat
După patru luni de la obținerea postului, femeia subofițer a făcut denunț la DNA împotriva comandantului. Ca probă la dosar, aceasta a depus mai multe înregistrări, unele făcute chiar în biroul comandantului. La mijlocul lunii iulie dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Militar București. I. I. este acuzat de fapte de corupție, respectiv trafic de influență. Primul termen de judecată a avut loc în septembrie atunci când în camera preliminară, inculpatul a cerut ca înregistrările să fie eliminate din dosar, invocând faptul că ar fi fost obținute ilegal. Instanța a rămas în pronunțare privind cererea. ”în cazul supravegherii audio realizate în biroul inculpatului și în biroul martorei denunțătoare, ambele din cadrul U.M. …, în perioada 18.12.2022 – 14.02.2023; -, în cazul supravegherii audio realizate în biroul inculpatului și în biroul martorei denunțătoare, ambele din cadrul U.M. …., ulterior datei de 16.04.2023”, după cum se precizează în minuta ședinței de judecată. Pronunțarea pe această cerere ar putea fi dată pe 8 octombrie. La ședința de judecată din septembrie, privind verificare măsurilor preventive, instanța a dispus revocarea măsurii controlului judiciar luată prin ordonanţa nr. 109/3/P/2022 (109/P/2022) din data de 28.03.2024 de către procurorii DNA -Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari.