Deși nu îmi place formula cu răul cel mai mic, trebuie să recunoaștem cu toții că alegem președintele României nu din totalul cetățenilor, nu de la Academie sau de la Uniunea Scriitorilor, ci din lista celor care s-au înscris în cursa pentru această demnitate. Din această listă, după câteva săptămâni de analiză, l-am ales pe Marcel Ciolacu drept preferat al meu, candidatul pe care îl voi susține, ca ziarist, în această campanie și pe care îl voi vota. Să nu credeți că e simplu, că fac manevre politico – mediatice, fiindcă e în joc credibilitatea mea, onoarea mea în fața cititorilor mei.
Vreme de cel puțin cinci ani, dacă nu cumva zece, risc să mi se aducă aminte, dacă va câștiga Marcel Ciolacu, faptul că am susținut pe cine nu trebuie. Poate că dacă m-aș plimba pe străzile din București, nu ar fi atât de grav, dar când te întâlnești cu oamenii față în față la Pitești sau Râmnicu Vâlcea, posibilitatea de a ți se bate obrazul crește. În fine, îmi asum opțiunea și vin cu 12 motive pentru care cred că Marcel Ciolacu e mai bun decât alții pentru Cotroceni.
- Ciolacu pare cel mai puțin isteric dintre cei candidații principali. Desigur, campioană este Dioana Șoșoacă, dar nici cu Elena Lasconi, cum s-ar zice, nu mi-e rușine. Chiar și Geoană intră în top deoarece nu pot să uit scena cu ”Mihaela, dragostea mea”. Era vorba atunci despre România, nu despre Mihaela. Veți spune că Ciucă e mai molcom, mai puțin demonstrativ decât toți, dar nu, nu vă cred. Ciucă are unele gesturi de primadonă pe care nu le suport.
- Tot Ciolacu este cel care se ferește cel mai bine de vorbele mari. Nu îi dă înainte cu patriotismul, cu credința, cu sacrificiile, cu promisiunile, așa cum, mai mult sau mai puțin, o fac toți ceilalți. Zice și el una, alta, fiindcă așa e jocul, dar nu mi se pare strident.
- Există în spatele acestui candidat un partid mare și deloc supus, ori cuminte, cum vreți să spuneți. Una e să se dezică de tine Rareș Bogdan sau Raluca Turcan (care oricum nu se dezic de nimeni, n-au atâta asumare) alta este să ia distanță, la orașe și sate, PSD. Dacă s-ar supăra PSD pe Ciolacu, nu acum, cândva, nu i-ar fi ușor acestuia, ceea ce cred că știe. Iar PSD s-ar supăra pe câteva teme cum ar fi: slugărnicia perpetuă, aroganța, luxul. Ca să nu mai zic de război. Dintre toți, cei mai dispuși să ne ducă pe front par a fi Geoană și Ciucă, iar Ciolacu, cel mai puțin dispus. (Șoșoacă nu contează în ecuație).
- Îl văd pe Marcel Ciolacu incapabil să le dea cu flit românilor după ce ar fi ales. Chiar dacă nu e cel mai școlit, cel mai tare la engleză sau economie (ia meditații, nu-i așa ?) consider că ar fi peste puterile lui să greșească grav și să nu recunoască acest lucru.
- Comunică cel mai des și cel mai lejer. Că are o doză de șiretenie înnăscută, asta e clar, dar măcar se expune publicului.
- Promite reindustrializarea României. Măcar promite, alții s-au ferit de idee ca dracul de tămâie, considerând că îi supără pe străini. Dacă luăm în calcul că acum autostrăzile zbârnâie, putem fi măcar un strop optimiști și cu privire la renașterea unor industrii, deși nu e clar dacă mai avem specialiști, precum nu am aflat care va fi strategia economică și financiară pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Am auzit ceva despre Fondul Suveran de Investiții, cel discutat în urmă cu vreo opt ani.
- Marcel Ciolacu minte mai frumos decât alții în legătură cu constrângerile partenerilor strategici sau îmbârligăturile celor din servicii. Drept este și că a scăzut presiunea atât dintr-o parte, cât și din cealaltă, fiindcă așa sunt vremurile. Românii nu mai pot fi mințiți cu atâta tupeu ca altă dată, asta și pentru că ne-am mai maturizat, dar și din cauza războiului de la graniță în fața căruia trebuie să fim, pe cât posibil, sincer solidari cu hegemonul.
- Acest candidat știe că România nu e suficient de puternică și de pregătită încât să spună nu în diferite situații, dar înclin să cred că ar aștepta momentul în care, puși un pic pe picioare, să putem negocia mai strâns anumite lucruri. Încă mai cred că Marcel Ciolacu are șmecheria de a se face frate cu oricine pentru a trece diferite punți.
- Probabil că războiul ne-a ajutat și de aceea șeful guvernului de acum ține fruntea mai sus decât au ținut-o alții. L-a ajutat și penibilul de Iohannis. Oricum, de remarcat că Ciolacu emană o anumită formă de orgoliu care îl prinde bine.
- Nu pare nici fixist, nici răzbunător. Spun că nu pare, dar aici n-aș băga mâna în foc. Cert este că știe să lase de la el, adică nu insistă în greșeală.
- Nu se dă buricul pământului, asta e clar. Simplul fapt că a zis despre meditații, că nu pare snob, arată că nici nu se consideră printre salvatorii de neam și țară. Nu îl văd înnoptând la Waldorf Astoria când ar merge la New York.
- Ultimul argument este totuși acela că dintre toți, Marcel Ciolacu pare a-și echlibra calitățile cu defectele, nu este genul de personalitate accentuată, nevrotică, problematică, generatoare de conflict.
Inutil să precizez că aceasta este analiza mea și doar a mea, nu vreau și nici n-aș putea să o impun nimănui. Luați-o ca pe o deschidere la reflecție și dialog.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)