Ajutoarele suplimentare pentru Galați și Vaslui ajung începând de luni, 7 octombrie

0
Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prin intermediul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială începe de luni, 7 octombrie, distribuirea ajutoarelor de urgență suplimentare destinate familiilor și persoanelor singure afectate de fenomenele meteorologice extreme produse în luna septembrie 2024.
„Acest ajutor vine în sprijinul celor care au fost grav afectați de inundațiile din septembrie. Începând de luni, vor primi o sumă suplimentară care să-i ajute la refacerea locuințelor și înlocuirea bunurilor distruse în urma acestor calamități. Am fost la Galați ca voluntari împreună cu colegii din minister și știm cu ce probleme se confruntă, așa că am acționat cât se poate de rapid”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Cum pot fi folosiți banii? Sumele acordate pot fi utilizate pentru:
– achiziționarea de mobilier de strictă necesitate,
– obiecte sanitare,
– materiale de construcții,
– cel puțin trei aparate electrocasnice (mașină de spălat rufe, aragaz/mașină de gătit, frigider/combină frigorifică, televizor);
– combustibil solid și petrolier necesar pentru încălzirea locuinței și prepararea apei calde și a hranei (lemne de foc, butelie etc.).
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, instituție aflată în subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale a semnat astăzi convenția cu Poșta Română pentru ca sumele să ajungă rapid la persoanele afectate. Beneficiarii acestor ajutoare se angajează că folosesc acești bani până la sfârșitul anului 2024 pentru scopul definit și că depun documentele doveditoare la primării.