A început furnizarea încălzirii centralizate pentru piteșteni

0

Termo Calor Confort S.A a început furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor din Pitești. Potrivit legii, încălzirea centralizată poate fi pornită de furnizor atunci când temperaturile de afară înregistrează trei nopți consecutiv mai puțin de 10 grade. M.S.

De miercuri, 16 octombrie 2024, TERMO CALOR CONFORT S.A. a început furniza agentul termic pentru încălzirea locuințelor, conform prevederilor legale în vigoare. ”Pentru a asigura o funcționare optimă a sistemului de încălzire, dispeceratul TERMO CALOR CONFORT S.A. și echipele de intervenție lucrează în regim permanent pentru a rezolva eventuale probleme și a menține parametrii corespunzători de funcționare. Pentru informații suplimentare sau sesizări, vă rugăm să contactați dispeceratul la numerele de telefon 0729 980 382 / 0729 980 383”, a transmis furnizorul.

În Pitești mai sunt racordate la sistemul centralizat de încălzire în jur de 18.000 apartamente, potrivit purtătorului de cuvânt Viorel Dionise, de la Termo Calor Confort.

Acesta a mai precizat că în sezonul rece din perioada 1 noiembrie 2024-31 martie 2025, prețul de vânzare către populație este de 311,68 lei pe megawatt la care se adaugă cotă de  TVA de 5%, adică 327,26 lei.