Veneam vineri seara de la Râmnicu Vâlcea, eram melancolic, aproape romantic, datorită unei situații pe care tocmai o trăisem și pe care v-o povestesc ceva mai încolo, iar la ieșirea din județ am oprit să fac plinul la mașină. În benzinărie nu era prea multă lume, am băgat motorină și, în drum spre casierie, m-am oprit la raftul cu cărți. Trebuie spus că OMV are o mică librărie la fiecare stație, ceea ce este foarte lăudabil. Încep să caut printre volume, chiar găsesc ceva de Garcia Marquez, anume o colecție de articole de presă ale marelui romancier, iar în prefață dau peste o afirmație care m-a făcut și mai căzut pe gânduri decât eram. Zice autorul romanului ”Un veac de singurătate” că jurnalismul ”este cea mai frumoasă profesie din lume”, iar eu nu am cum să-l contrazic, deși mi-ar fi plăcut mai mult să practic meseria mea de psiholog, ori să fiu medic, filosof, ori critic literar. Cum stăteam eu acolo în benzinărie cu cartea lui Marquez în mână și adâncit în ecourile sufletești ale afirmației sale despre ziaristică, unul dintre slujbașii stației mă abordează pe un ton plin de reproș.
- Lăsați cărțile, e o camionetă care vrea să alimenteze în locul dumneavoastră, trageți-vă mașina !
- Imediat, am zis eu și am lăsat cartea pe raft, într-o clipă, am parcat pe un loc liber, după care m-am întors la mica libărie din colțul benzinăriei.
Trebuie spus că nu întotdeauna am chef să cumpăr cărți, adeseori am o stare prea prea puțin idealistă, reflectez asupra jocurilor politice, momente în care consider că ar fi o profanare să intru în librărie, ca și cum aș merge la mormântul părinților cu țigara și sticla de bere în mână. De data asta însă eram, cum am spus, într-o stare sufletească destul de caldă, așa încât am continuat să citesc, din picioare, ca să verific dacă nu cumva am deja în bibliotecă articolele de presă din cartea aceasta, sub alt titlu. Brusc, un alt băiat de prăvălie mă scoate din reverie.
- Domnule, sunteți culmea, ce aveți cu cărțile astea, lăsați-le, plătiți mai întâi combustibilul, apoi citiți, dacă nu aveți altă treabă! Domnul cu camioneta nu poate începe să alimenteze!
Cel cu camioneta era un domn, eu păream un dus cu pluta, demn de luat la rost, deși domnul ar fi putut băga mașina aceea la pompa de alături, iar iobagul care eram să fie lăsat să citească în continuare.
Am plătit în grabă, atât motorina, cât și cartea, care se numește ”Scandalul secolului” și cuprinde texte ale lui Marquez apărute în presă între 1950 și 1984.
Poate e bine să pui cărți la vânzare în benzinărie, dar mai întâi trebuie să le explici vânzătorilor că să vinzi o carte e o ispravă mai mare decât să vinzi un plin de motorină sau benzină.
Să vă explic acum, dacă mai aveți răbdare, de ce eram, cum am zis mai sus, într-o stare destul de reflexivă și chiar romantică, în sensul lui Eminescu:
”Nu mă-ncântați nici cu clasici,
Nici cu stil curat şi antic –
Toate-mi sunt deopotrivă,
Eu rămân ce-am fost – romantic”.
Asistasem la o agapă politică la Râmnic. Consilierii locali depuseseră jurământul, iar primarul Mircia Gutău a organizat pentru consilieri, personalul administrativ, parlamentari și oameni de afaceri un fel de masă festivă, adică o gustare și un pahar de vin, la care a participat și președintele CJ, Constantin Rădulescu. La început, s-a făcut liniște pentru a asculta discursurile șefilor, așa cum e tradiția în întreaga lume politică. Mă pregăteam să mă plictisesc, dar mi-a atras imediat atenția faptul că vorbitorii nu se refereau la politică, ci la omenie, la bunătate sufletească, la prietenie, la toleranță. Toți suntem trecători prin viață, spuneau vorbitorii de parcă se vorbiseră să evite subiectele de campanie, toți trebuie să trăim frumos, fiindcă bine faci, bine găsești, iar alianța dintre Primărie și CJ tocmai de aceea se cheamă ”Alianța binelui”. Ai fi zis că cei doi politicieni citează din Kant și se referă la al său Imperativ Categoric care cere să procedezi în așa fel în viață încât, dacă felul tău de a fi ar deveni lege universală, să îți convină această lege. Discursurile acestea m-au transpus într-o altă civilizație, m-am gândit că poate la Atena să fi vorbit așa Demostene, iar la Roma, Cicero, dar eram, ce să vezi, la Râmnicu Vâlcea, chiar la debut de campanie electorală oficială. Ne-ar plăcea, au zis cei doi, ca alături să fie reprezentanții tuturor partidelor, să discutăm între noi, deoarece în mod cert toți vrem binele comun, atâta doar că avem moduri și căi diferite de a-l căuta și a-l implementa.
Acest fel de discurs a devenit, de ceva vreme, stil al liderilor amintiți, dar acum văd că e chiar stil al PSD, fiindcă la Dâmbovița, sâmbătă, Marcel Ciolacu a zis: ”Cu ce ne-am ales, după ura, de exemplu, din campania domnului Ponta? Noi, românii, nu domnul Ponta, că domnul Ponta ştiu cu ce s-a ales, cu nişte dosare penale, dar românii, restul, cu ce s-au ales? Ne-am ales cu ceva, cu acea ură?”.
Discursurile șefilor de la Vâlcea nu au durat, fiecare, mai mult de cinci minute, timp în care mi-a fost îndeplinit un vis din 1990, când credeam că Iliescu și Petre Roman vor vorbi cu românii , de la om la om, îi vor învăța cum să se poarte în noua societate atât de plină de primejdii. Nu s-a întâmplat atunci, spre mirarea mea, dar iată că s-a întâmplat acum să ascult discursuri politice sută la sută umane.
Poate veți spune, unii, că și aceasta este o șmecherie, o captatio benevolentiae, dar oricum ar fi, m-am bucurat și am trecut într-o stare spirituală bună, ceea ce cred că m-a îndemnat să mă opresc, așa cum v-am povestit, la raftul cu cărți.
Cartea lui Gabriel Garcia Marquez se cheamă, preluând titlul primului articol, ”Scandalul secolului”, pentru că autorul era ziarist și ziaristul fără scandal nu are audiență mare. Închei recunoscând că scandalul e esența ziaristicii, dar și a politicii.
A naibii pielea pe politicieni și ziariști.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
