Concert de pian la șase mâini, la Filarmonica Pitești

0

Filarmonica Pitești organizează vineri, de la ora 19, concertul cameral „Pian la șase mâini” susținut de Trio Equilibrum.

Pianistele Mădălina Dima, Ioana Valentina Cojuharov Găina și Marta Claudia Băceanu Tudor vă invită la o seară magică în care veți fi purtați în lumea valsului, tangoului și operei.

În program: Henri Ravina – „Tyrolienne”, Arnoldo Sartorio – Uvertura operei „Carmen” de George Bizet, Serghei Rachmaninov – „Vals și Romanță”, Eugen Doga – „Vals”, C. Czerny -Variațiuni Briliante op. 295 pe teme din „Montecchi e i Capuleti” de Bellini, Iosif Ivanovici – „Valurile Dunării”, Walden Hughes – „Vocaliza de Serghei Rachmaninov”, Timothy Brown – „Triana”, Kevin Olson – „Out..Standing”, Alberti H. – Fantezie pe teme din opera „Traviata” de Giuseppe Verdi și Henri Hausser – Uvertura din Opera „Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente. Abonamentele sunt valabile.