Din anul 2008, Grigore Cârnaru, un piteștean, acum în vârstă de 81 de ani, este chinuit de o boală cumplită, care i-a adus multă suferiță. După ce a suportat o traheostomie și acum respiră cu ajutorul unui tub, omul a făcut și o depresie puternică. Trăiește dintr-o pensie mică și cu greu face față cheltuielilor. Are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare ca să își poată duce zilele în pace și fără griji. Oricine îl poate ajuta, este rugat să doneze haine, alimente sau bani pentru bătrânul aflat la nevoie.
Grigore Cârnaru locuiește în Pitești și este beneficiarul unei idemnizații de handicap de 496 de lei. Omul este grav bolnav din anul 2008, atunci când a ajuns la spital în stare gravă, având dificultăți de respirație și nu mai putea să vorbească. Medicii au stabilit că are o tumoră pe o coardă vocală și l-au operat de urgență, fiind supus unei traheostomii. De atunci nu poate să vorbească și respiră cu ajutorul unei canule montată la gât. Cu timpul a făcut și o depresie care îl chinuie de ani buni.
A obținut o indemnizație pentru handicap accentuat. Banii nu sunt suficienți pentru medicamente, mâncare și cheltuielile de întreținere ale apartamentului în care locuiește. Tocmai de aceea, Grigore Cârnaru a venit la redacția noastră să ne ceară ajutorul. Cu o privire tristă și umilă, ne-a arătat documentele medicale. A scris pe un bilețel că dorește să facă un apel la oamnenii cu suflet mare care îl pot sprijini.
Așadar, haideți să îi întindem o mână acestui bătrân nefericit și chinuit de boală. Să îl ajutăm, fiecare cu ce poate! Îi puteți oferi alimente, haine, medicamente sau bani. Cum nu poate să vorbească Grigore Cârnaru nu are telefon, dar ne-a lăsat adresa la care poate fi găsit de cei impresionați de trista lui poveste. Omul locuiește în cartierul Eremia Grigorescu și din motive lesne de înțeles nu îi vom publica adresa. O vom pune însă la dispoziția celor care vor contacta redacția noastră și doresc cu adevărat să-l ajute.