O știre de săptămâna trecută mi-a atras atenția: Nissan, partenerul de cursă lungă al Renault, își va reduce cu o cincime capacitățile de producție și va concedia nu mai puțin de 9.000 de salariați. Cei de la Financial Times spun că japonezii nu au anticipat creșterea cererii pentru mașinile hibride pe piața americană și pe cea chineză, așa că s-au pomenit că vânzările le scad și odată cu ele și profitul. Așa că Nissan aplică acum un program de restructurare nemaivăzut de pe vremea când Carlos Ghosn le arăta ce înseamnă să strângi cureaua. Pentru a rezista, japonezii vor vinde 10% din acțiunile pe
care le au la Mitsubishi și vor reduce costurile cu 2,6 miliarde de dolari, inclusiv prin reduceri ale salariilor.
Vestea nu e bună nici pentru Renault, că tot îl pomeneam mai devreme: francezii încă mai dețin acțiuni la Nissan, dar în ultimul trimestru această participare, în loc de beneficii, le-a adus o pierdere de peste 111 milioane de dolari. Iar Renault nu duce lipsă de probleme chiar și fără „ajutorul” japonezilor. Și ei au vânzări în scădere și pierd cotă de piață în Europa. Așa că încep să-și drămuiască sumele investite și să se asigure în primul rând că nicio uzină de-a lor nu lucrează decât la capacitate maximă. Cum ar veni, uzinele au ajuns să se concureze între ele în cadrul aceluiași grup. Și asta nu se întâmplă doar la Renault. Uitați-i pe italieni, care se supără atunci când Stellantis produce mașini Alfa Romeo în Polonia, unde este mai ieftin și mai avantajos, în timp ce în Italia, fabrica de la Mirafiori a suspendat producția săptămâni întregi.
Ce vreau să spun: în România, tot vorbim, de vreo zece ani, de amenințarea pe care Marocul o reprezintă pentru uzina Dacia. S-a tot pomenit despre avantajele geografice, despre salariile mai mici, despre autostrăzile pe care ei le au și noi nu le avem, despre energia mai ieftină. Și toată discuția asta a ajuns să fie considerată în spațiul public ca povestea cu Petrică și lupul. Numai că, iată, cel mai vândut model Dacia, Sandero, se fabrică doar în Maroc și se aude că și Jogger va ajunge cu totul pe liniile de fabricație din Tanger.
Tare mi-aș dori să mă înșel, dar mi se pare că ne considerăm aici, în România, un pic cam prea imuni la bolile din economia mondială. Parcă am uitat deja că am trecut prin experiența unei pandemii!
Constantin Neguț
