Transportatorul a făcut să dispară marfă de 200.000 de de euro

0

Un transportator din Dâmbovița, soția și nepoata lui au fost condamnați de Judecătoria Pitești, într-un dosar de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și mărturie mincinoasă, după ce au făcut să dispară un TIR cu 336 de televizoare Dual care nu au mai ajuns la destinație, în Franța. Ei au păcălit o firmă din Pitești după ce au contractat cursa prin bursa de transporturi. Bărbatul, care a fost arestat într-o cauză similară, a primit o condamnare cu executare. Cele două femei care i-au fost complice, au fost condamnate cu suspendare. 

 

În octombrie 2019, Gheorghe Ciprian C., de 34 de ani, din comuna Crângurile, județul Dâmbovița, administrator al unei firme de transporturi, a contractat printr-o casă de expediție o cursă potrivit căreia ar fi trebuit să încarce 336 televizoare Dual de la Chitila și apoi să le transporte într-o comună din Franța. Acesta se cunoștea cu patroana din Pitești pentru care urma să efectueze cursa după ce în vara aceluiași an, a mai efectuat un transport tot pentru ea, reușind în acest fel să-i câștige încrederea. După ce marfa a fost încărcată, patronul i-a cerut șoferului să ducă TIR-ul acasă la el, la Crângurile, apoi l-a trimis acasă pe angajat. Firma care contractase transportul a aflat abia 9 zile mai târziu, că TIR-ul nu a ajuns la descărcat în Franța. Când l-au sunat pe patron acesta i-a mințit că s-a certat cu concubina lui, Lăcrămioara Denisa I. de 31 de ani, care a plecat cu TIR-ul, care era pe numele ei, și a spus că duce ea marfa la destinație. Bărbatul a mai spus că ulterior a fost sunat de partenera de viață care i-a zis că a vândut și TIR-ul și televizoarele.

A vândut TIR-ul pus sub sechestru

În cursul anchetei s-a stabilit că Gheorghe Ciprian C. a convins-o pe concubina lui să mintă că ea a vândut TIR-ul și televizoarele, când în realitate el a comis fapta. Mai mult, tot el, a convins-o pe femeie să încheie, cu o nepoată de-a lui, un act fictiv de vânzare cumpărare a autotrenului care fusese pus sub sechestru de anchetatori cu scopul de a sustrage acest bun de sub măsura sechestrului. Astfel, cele două femei au făcut un act fals de vânzare-cumpărare tranzacția neavând loc. ”Mai mult, contribuția inculpatei rezultă și din declarațiile contradictorii ale acesteia, respectiv inițial a declarat că a vândut camionul cu tot cu marfă, iar ulterior a precizat că a vândut doar marfa fără a indica persoanele către care au fost înstrăinate bunuri, fiind evident pentru instanță că cei doi soți/concubini s-au înțeles în a crea un scenariu. De asemenea, instanța reține că ajutorul inculpatei a fost și material, ansamblul de vehicule fiind proprietatea acesteia”, scriu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești în rechizitoriu.

A vândut televizoarele cu 100-150 de euro bucata

 

Cercetările au scos la iveală că bărbatul a vândut televizoarele la prețul de 100 de euro și 150 de euro bucata. S-a mai stabilit că încă de la încărcare aceasta a hotărât să fure marfa și să o vândă, pentru a-și plăti niște datorii, valoarea televizoarelor fiind de 200.000 de euro. Gheorghe Ciprian C. a fost trimis în judecată sub acuzația de înșelăciune și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Soția lui Lăcrămioara Denisa I. pentru complicitate la înşelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar Monica Tatiana A., nepoata celor doi, a fost judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și mărturie mincinoasă. Judecătoria Pitești i-a condamnat pe toti trei. Bărbatul a primit o pedeapsă cu executare de 3 ani. ”Instanța reține că inculpatul s-a sustras de la judecarea cauzei și, mai mult, ulterior, când s-a constatat că este arestat în altă cauză a încercat sub o formă sau alta tergiversarea cauzei”, spun judecătorii în motivarea sentinței. Soția lui a fost condamnată la 1 an închisoare cu suspendare și are un termen de supraveghere de 3 ani. În plus, este obligată să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Crângurile. Nepoata celor doi a primit 1 an închisoare cu suspendare și are un termen de supraveghere de 2 ani. Și ea va trebui să muncească în folosul comunității tot 90 de zile. Cei doi soți sunt obligați să plăteacă daune materiale de 100.000 de euro firmei piteștene. Marfa era asigurată, de aceea, diferența de 100.000 de euro din prejudiciu va fi suportată de firma de asigurări. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.