Un accident rutier, în care sunt implica un autoturism care a lovit o glisieră.
La fața locului au intervenit polițiștii și pompierii de la Detașamentele Mioveni și Pitești cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
La sosirea echipajelor de pompieri, acestea au identificat în interitoriul autorurismului o persoană care nu se putea evacua pe cont propriu.
De urgență, colegii noștri au extras persoana de sex masculin, în vârstă de aproximativ 31 de ani, care a fost predată paramedicilor SMURD. Victima prezenta suspiciune de fractură la membrul superior drept. În urma acordării îngrijilor medicale, a fost transportată la spital.
Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice de prevenire a incendiilor, au transmis reprezentanții ISU Argeș.