Șofer drogat, conducea haotic

0

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că un BMW este condus haotic pe Bulevarul Republicii, din aceeași localitate.

Astfel, la volanul autoturismului indicat, a fost depistat George T. de 30 de ani, din Mioveni, iar cu ocazia verificărilor, polițiștii rutieri l-au testat pe conducătorul auto, cu aparatul din dotare, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Aparatul indica faptul că cel de la volan ar fi consumat amfetamină.

”Menționăm că aceasta nu prezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Totodată, a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere (până la împlinirea termenului de 72 de ore sau la primirea rezultatului de la medicina legală, conform modificărilor adoptate prin Ordonanța de Urgență 84 din 28 iunie 2024)”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Pe numele lui George T. au fost întocmite acte de cercetare premergătoare cu privire la comiterea unei posibile infracțiuni, de conducere a unui vehicul sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv.