Un nou motiv de dispută a apărut între PSD și PNL după ce a fost votată în Parlament legea pensiilor speciale. Partidul de guvernământ susține că aceste pensii speciale au fost introduse chiar de către PSD. În replică, social-democrații au făcut o retrospectivă a acestor legi, spunând că PNL a inventat şi promovat pensiile speciale.
Parlamentul, la inițiativa PSD, a adoptat legea prin care se impozitează drastic, cu 85%, pensiile speciale, astfel încât acestea să ajungă la un nivel rezonabil față de pensiile publice. „Premierul Ludovic Orban minte și încearcă să arunce vina pe PSD pentru pensiile speciale, deși PNL, de-a lungul vremii, a fost inițiatorul și susținătorul convins al celor mai multe dintre legile care le-au instituit. Iată, de fapt, cum au apărut pensiile speciale:
#Legea nr. 142/1997 – Inițiator Valeriu Stoica, ministru liberal și Legea 303/2004 – magistrații (3.800 de pensii speciale). PNL a votat pentru, a fost unanimitate!
#Legea nr. 83/2015 – aviatorii (1.500 de pensii speciale) – Inițiator Alina Gorghiu, lider liberal. PNL a votat pentru!
#Legea nr. 216/2015 – diplomații (900 de persoane). PNL a votat pentru!
#Legea nr 215/2015 – funcționarii publici parlamentari (700 de persoane). PNL s-a abținut! Nu s-a împotrivit acestor pensii speciale!
#PLX 442/2017 – Curtea de Conturi (600 de persoane) – Inițiator Florin Roman, liderul deputaţilor PNL!
PSD face, în timp ce PNL doar dă din gură! Acesta-i adevărul! Aceasta este diferența între PSD și PNL! PNL a inventat și promovat pensiile speciale.”, transmite PSD într-un comunicat de presă. M.S.