Un bărbat, în vârstă de 54 de ani, care ar fi trebuit să le fie sprijin la bătrânețe celor doi părinți, a devenit cel mai mare dușman al lor. Ca să scape de agresivitatea fiului, mama și tatăl au cerut ordin de protecție, cerere admisă de magistrați. Sentința judecătorească a fost încălcată de inculpat și de aceea a fost reținut.
Vineri, 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Curtea de Argeș, au continuat cercetările într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de amenințare și încălcarea măsurilor privind ordinul de protecție, astfel că l-au reținut pe Nicolae S. de 54 de ani, din aceeași localitate, după ce acesta ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Curtea de Argeș.
”Din cercetări a rezultat faptul că la data de 12 decembrie a.c., bărbatul de 54 de ani, pe fondul consumului de alcool, ar fi pătruns în locuința părinților săi, de 76 respectiv 82 de ani, din Curtea de Argeș, unde ar fi amenințat-o cu acte de violență, pe mama sa, încălcând astfel ordinul de protecție, de a păstra o distanță de minim 50 de metri, față de părinții săi și locuința acestora.
În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate în cauză, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor, urmând ca la finalizarea acestora dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.
Nicolae S. era beat criță atunci când a intrat furios în casă părinților, ignorând ordinul de protecție emis de instanță în luna august. A amenințat-o cu moartea pe mama lui Ioana S. Ca să scape de furia fiului bătrânii au sunat la 112. Când polițiștii au ajuns la adresa victimelor, Ioana S. a refuzat să facă plângere împotriva fiului, motivând că nu dorește să-i facă rău. Tocmai de aceea bărbatul este acuzat doar de încălcarea ordinului de protecție nu și pentru amenințare.