Un bat, în vârstă de 39 de ani, s-a înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit, provocându-și mai multe răni. Una dintre ele este chiar în zona inimii. După ce s- tăiat și-a sunat tatăl și l-a anunțat ce a făcut.
În seara zilei de 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat de 39 de ani, din Mioveni, s-ar fi tăiat cu un cuțit, posibil pe fondul problemelor medicale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni, precum si un echipaj medical, care a acordat îngrijiri celui în cauză.
Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, acesta fiind conștient.
În cauză verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc și clarificarea situației de fapt, în vederea luării măsurilor legale care se impun.