CS Dacia reia azi pregătirea

0
  • Handbalistele din Mioveni pregătesc noul sezon, cel de prima ligă



După o pauză de 4 luni, handbalistele de la CS Dacia Mioveni reiau de astăzi pregătirea, atât pentru turneul de baraj cât şi pentru mult aşteptatul sozon de primă ligă.


Conducerea argeşencelor a profitat din plin de întreruperea competiţiei şi a făcut modificări majore la nivelul băncii tehnice şi a lotului, special în vederea promovării. Astfel, principal a fost numit Gheorghe Covaciu, în timp ce Daniel Gheorghe a trecut secund. În ceea ce priveşte lotul, la Mioveni au fost aduse 8 jucătoare de primă ligă, dar şi din străinătate, altor şapte din lotul de anul trecut li s-au prelungit contractele, iar deocamdată cu trei din handbaliste s-au reziliat înţelegerile, pe cale amiabilă. Echipa se va reuni aşadar astăzi, primul lucru ce va fi făcut, fiind Testul COVID. Pe 2 iulie se va continua cu vizita medicală, pe 3 iulie dacă toate lucrurile sunt OK se va face un scurt antrenament şi o scurtă şedinţă cu fetele pentru a se prezenta noul staff şi noile obiective, iar de pe 4 iulie este foarte posibil să se plece într-un cantonament montan, de 10 zile. La revenirea în localitate se va continua pregătirea pe plan local şi vor fi programate mai multe meciuri amicale, pentru a aborda cu şanse maxima turneul de baraj şi pentru a promova. S.M.