Oamenii fericiţi nu jignesc pe internet

• Din punctul meu de vedere

Am mai spus-o şi o repet, sunt tare bucuros că am prins epoca reţelelor sociale. Este miraculos să intri pe telefon şi să vezi ce mai fac şi ce mai spun mii de oameni cu care eşti conectat pe Facebook.

Postează oamenii pisici ? Foarte frumos, am citit că pisicile au o aură magnetică amplă şi curăţă mediul ambiental, inclusiv pe stăpânii lor, de energiile negative. Sper să fie adevărat şi mai cred că oamenii de ştiinţă ar trebui să se ocupe mai mult de asemenea fenomene, să le acorde prioritate faţă de cercetările cosmice, de pildă. Ca să nu mai vorbesc de cele militare. Se investesc sute de milioane de dolari în telescoape mai mari decât Hubble pentru a vedea ce mai fac galaxiile aflate la o sută de mii de ani lumină, dar nu ştim dacă e adevărat că mâţa din casă vindecă anumite boli.
Vă povesteam o dată un experiment făcut la facultatea mea, pe când studiam psihologia. O colegă a fost îndrumată să se apropie cu o foarfecă şi să taie o frunză a unei plante decorative aflate în sala de seminar. Peste vreo cincisprezece minute, aceeaşi colegă a fost rugată să se îndrepte din nou spre planta care era legată la un aparat de măsurare a tensiunii electromagnetice, iar planta a reacţionat, adică o ţinuse minte pe fata aceea şi dădea semnale că se teme de ea. Cum o memorase fiinţa vegetală pe fiinţa umană nu se ştie, fiindcă nu s-a descoperit că plantele ar avea ochi sau nas. Milioanele de dolari din industria armamentului ar putea fi folosite, dacă alţi bani nu se găsesc, pentru a afla cum ne ţin minte plantele.
Aşadar, oamenii, în marea lor înţelepciune, fără să aştepte să vină ştiinţa din urmă, pun pe Facebook pisici, câini, flori, simţind că e de bine, că asta îi face fericiţi. Bravo lor.
Tot pe reţelele de socializare găseşti însă şi postări pretenţioase, cum ar fi despre legătura dintre Şcoala de la Frankfurt, corectitudinea politică şi mişcarea Black Lives Matter. Cine vrea să afle corelaţia dintre filosofia lui Adorno, Fromm, Habermas ori Marcuse şi dărâmarea statuilor din America poate primi sugestii pe reţelele de socializare sau chiar articole întregi, ori clipuri cu conferinţe academice.
Poţi găsi pe Facebook şi autori care te ceartă pentru faptul că eşti fericit în mod eronat, adică nu ești, dar crezi că ești. Nu e nevoie să citeşti întreaga carte intitulată ”Euforia perpetuă” a lui Paskal Bruckner pentru a afla cum vede acest om problema fericirii. O vede bine, în sensul că nu e de acord cu cei pentru care a fi fericit înseamnă să cauți plăcerea și să te dea pe spate neplăcerea. ” „Prin datoria de a fi fericit inteleg asadar ideologia proprie celei de-a doua jumatati a secolului XX care evalueaza totul din unghiul placerii si al neplacerii, constringerea la euforie care ii acopera de rusine sau ii umple de neliniste pe aceia care nu o accepta. Dublu postulat: pe de o parte sa iei ce-i mai bun de la viata; pe de alta parte, sa te intristezi, sa te pedepsesti daca nu reusesti. Pervertire a celei mai frumoase idei care exista: posibilitatea acordata fiecaruia de a-si domina destinul si de a-si ameliora existenta“ scrie Pascal Bruckner.
În urmă cu aproape un an, am avut plăcerea să îl cunosc pe acest om și să schimb cu el câteva idei. Nu, nu să schimb, nu e bine zis, fiindcă eu doar am întrebat despre una sau despre alta și am ascultat răspunsurile. Mi-a spus ceea ce scrie mai sus, reflectați și dumneavoastră și vedeți dacă este sau nu adevărat.
Pe lângă toate aceste lucruri frumoase pe care le găsesc pe rețelele de socializare, colcăie ca niște viermi, ca niște reptile, înjurăturile, insultele.
Vă spun clar că, după părerea mea și fiindcă tot a venit vorba despre fericire, oamenii fericiţi nu jignesc pe internet, înjură doar cel foarte grav afectați de viața lor personală, neîmpliniții, triștii.
Desigur, înjurăturile se referă aproape 100 % la subiecte politice, dar ce e oare politica decât un mijloc de a ameliora situația României și a ne face viața mai bună ? Tocmai pe acest subiect se găsesc unii să jignească. Incredibil !
Dacă mă întrebați pe mine, în mod normal, în problemele politice nimeni nu are întotdeauna perfectă dreptate, e loc în orice clipă de opinii opuse, de dezbatere, dar ce să vezi, unii cred că totul se rezolvă aducând vorba despre morții mamei celuilalt.
Scriu adeseori articole politice, încercând să contribui la dezbatere și, implicit, la progres, cu speranța că alții vor dezvolta ideile mele sau, dimpotrivă, le vor combate cu argumente. Sunt situații când înnebunesc așteptând o opinie rațională pe diverse subiecte.
E sau nu Marcel Ciolacu frate cu sistemul, e bine sau rău că un partid își găsește candidatul pentru primărie la alt partid, fură sau nu PNL, e ori ba nevoie de încă o perioadă în stare de urgență, ce se întâmplă cu învățământul din România ? Pe toate aceste teme ar trebui să discutăm ca oamenii, să folosim rațiunea, nu flegma.
Nemulțumiți de cariera profesională, de copii și partenerul de viață, de nivelul de trai și de bucuriile altora, mulți semeni de ai noștri au pretenția să fie luați în calcul cu privire la subiecte precum cele de mai sus fără să vină cu niciun argument. Mai mult, scriu golănește, cu ură, cu dispreț. De fapt, se urăsc și se disprețuiesc pe ei înșiși.
Oamenii fericiți nu înjură pe net, înjură nefericiții care, în acest fel, devin și mai nefericiți.
Aș vrea să îi ajut pe acești semeni ai mei, sunt un psiholog care a absolvit cu nota 10 la licență, la Universitatea București.
Ca să ajuți pe cineva, trebuie însă ca persoana respectivă să vrea să fie ajutată, să ceară ajutor, altfel nu sunt speranțe.
Nefericiții proști nu cer ajutor, nici măcar nu știu că sunt nefericiți.
Nefericiți deștepți nu prea există.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)