Parlamentul a decis
Proiectul de lege prevede scutirea de la plata impozitului de 10% pentru veniturile din salarii și din drepturile de autor, realizate ca urmare a desfășurării activității de jurnalism.
Inițiatorul noului act normativ, deputatul social democrat Valeriu Steriu, a declarat că aproximativ 10.000 de angajați din mass media vor fi scutiți de impozitul pe venit, presa aflându-se într-o „situație economică dificilă”.
Atât Guvernul Dăncilă, cât și Guvernul Orban s-au opus adoptării proiectului. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie promulgat de președintele Iohannis. Proiectul de lege nu are termen specific de intrare în vigoare, așa că ar trebui aplicat, în cazul promulgării, imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Marți, 11 februarie, a fost adoptat de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional. Comisia de buget din Camera Deputaților a întocmit, la începutul lunii decembrie, după preluarea guvernării de liberali, un raport favorabil propunerii legislative, inițiate de PSD și ALDE, prin care este propusă scutirea jurnaliștilor, precum și a tehnicienilor în radiodifuziune și televiziune de la plata impozitului pe venit.
În categoria activității de jurnalism, conform proiectului, sunt incluse: ”cercetarea, investigarea, interpretarea și comunicarea știrilor și informațiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului și altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcționării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra și edita imaginile și sunetul și pentru transmiterea pentru emisiunile radio și televiziune a imaginilor și sunetelor, precum și a altor tipuri de semnale de telecomunicații terestre, marine sau aeriene, care se desfășoară în baza unui contract de muncă și a unui contract de drepturi de autor”.