Cu ocazia sărbătorii iubirii la români, locuitorii oraşului Mioveni pot să participe la un concurs inedit, intitulat „De Dragobete, iubim româneşte!” Invitaţia este lansată de Primăria oraşului, Consiliul Local şi Centrul Cultural Mioveni.
Pentru a participa la acest concurs al iubirii, locuitorii oraşului trebuie să dea LIKE & SHARE paginii de Facebook a Centrului Cultural Mioveni şi să trimită printr-un mesaj privat o poză împreună cu persoana iubită, însoţită de numele participantului (pentru a putea fi etichetaţi) şi un număr de telefon de contact, până pe data de 16 februarie 2020. Pozele care vor intra în concurs vor fi postate pe pagina de Facebook a Centrului Cultural, în perioada 17 – 23 februarie 2020. Poza cu cele mai multe like-uri va fi desemnată câştigătoare în data de 24 februarie 2020. Important de ştiut, participanţii trebuie să respecte regulamentul concursului, să aibă peste 18 ani şi să fie cetăţeni ai oraşului Mioveni.
Regulamentul concursului este următorul:
Pasul 1 : Pentru a intra în concurs, participanţii trebuie să ne trimită o poză împreună cu persoana iubită, printr-un mesaj privat pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Mioveni în perioada 10 – 16 februarie 2020.
Pasul 2 : Pozele vor fi postate în data de 17 februarie a.c., de către administratorul contului.
Pasul 3 : Pe 24 februarie 2020, ora 12.00, poza cu cele mai multe like-uri va fi desemnată câştigătoare. Premiul constă într-o invitaţie dublă la piesa de teatru ”Şi cine nu iubeşte”, din data de 22 Martie 2020, susţinută la Centrul Cultural Mioveni.
Condiţiile de participare sunt următoarele:
Participanţii trebuie: să aibă peste 18 ani şi să fie cetăţeni ai oraşului Mioveni n să îşi exprime acordul expres şi neechivoc asupra Regulamentului Concursului.
Organizatorul poate utiliza pozele înscrise în concurs în materialele de comunicare ce vor face referire la concurs. Participarea la acest Concurs presupune acceptul participanţilor referitor la faptul că, în baza acordului lor expres liber exprimat, persoana lor (imaginea), numele, prenumele, localitatea în care domiciliază şi materialele foto trimise organizatorului, pot fi făcute publice şi folosite în materialele de comunicare, însă doar în legătură cu prezentul Concurs şi fără a prejudicia imaginea ori drepturile acestora. Cesiunea şi utilizarea de către Organizator a acestor imagini se va face fără niciun fel de plată suplimentară pentru participanţi, ei nefiind restricţionaţi în exprimarea acestui accept ori a refuzului în niciun fel şi neexistând nicio condiţionare în participarea în acest Concurs din partea Organizatorului. Înscrierea se va face exclusiv în perioada Concursului menţionată la Pasul 1 în Regulamentul Concursului.
Anunţarea câştigătorilor se va face online, pe pagina de Facebook a Centrului Cultural Mioveni, pe data de 24 februarie 2020, ora 12.00.
Pozele postate pe facebook
Toate pozele înscrise în Concurs vor fi postate de către administratorul contului şi va fi descalificată automat din Concurs orice înscriere care conţine imagini care: n Au un conţinut defăimător, indecent, explicit sexual, obscen, ofensator, sensibil din punct de vedere politic şi/sau cultural, sau care promovează violenţa, misoginismul sau fac referire la activităţi ilegale, sau care promovează discriminarea pe bază de rasă, religie, sex, origine naţională, dizabilitate fizică sau de vârstă, sau care încalcă drepturile unei terţe persoane; n Conţin înscrisuri sau diferite însemne ori au aplicate sigle, mărci sau alte însemne care ar putea încălca drepturi de proprietate intelectuală ale unor terţi sau sunt luate din diverse surse (prezintă sigla unor site-uri sau reprezintă imagini oferite pe piaţă de diverşi producători sau comercianţi, cu titlu de prezentare etc). Organizatorul se va adresa direct participantului în cazul unor eventuale astfel de reclamaţii din partea terţilor; n Nu au legătură cu natura şi scopul Concursului, asa cum sunt acestea detaliate în cadrul Regulamentului.
Cine ia premiul
Premiul Concursului, detaliat la Pasul 3 va fi oferit pozei care a strâns/a primit cele mai multe like-uri şi va fi înmânat câştigătorului în prezenţa unui reprezentant al Organizatorului, ulterior încheierii procesului verbal de predare-primire, în termenul agreat în cursul discuţiei telefonice avute pentru validare. Câştigătorul premiului oferit în cadrul acestui Concurs, nu are posibilitatea de a primi contravaloarea în bani a premiului, nici posibilitatea de schimbare a acestuia cu alte bunuri. Participantul desemnat câştigător, care din motive independente de voinţa Organizatorului, nu poate fi contactat de către Organizator în termen de 2 (două) zile lucrătoare de la terminarea concursului (câştigătorul nu răspunde, are telefonul închis, nu se află în aria de acoperire, etc, fără ca enumerarea să fie limitativă), va fi invalidat, iar premiul va fi oferit următorului clasat. S.M.