Foraje pentru noua Sală Polivalentă!

2



O echipă de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Pitești a efectuat o vizită de lucru în teren și a verificat stadiul lucrărilor la noua Sală Polivalentă.


Potrivit reprezentanților societății constructoare, lucrările se desfășoară conform graficului înainte stabilit, în această perioadă executându-se foraje de stabilizare a terenului. Sunt, deja, realizate circa 100 de puncte de susținere, din cele 800 care vor fi executate, respectiv foraje de adâncime între 9 m și 12 m pentru fundații speciale. În acestea vor fi montate armături speciale din fier beton. Se estimează ca, la începutul lunii august, să poată fi turnată întreaga fundație. Clădirea va fi ridicată pe o suprafață de 6.290 mp, fiind prevăzut regimul de înălțime Subsol + Parter + 3 Etaje. Sala Polivalentă se înscrie într-o serie de alte proiecte importante pe care CNI le va finanța pentru Pitești, printre care patru săli de sport, un pasaj și stadionul „Nicolae Dobrin”. Valoarea investiției este estimată la circa 90 de milioane de lei, din care șase milioane reprezintă contribuția de la bugetul local. Pentru execuție sunt prevăzute 24 de luni, iar perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor este de 60 de luni.