Management nou la Juridic, la Dacia 

1




Începând din luna septembrie a acestui an, Livia Dumitrescu va conduce activitatea Direcției Juridice a Groupe Renault România.

Noua şefă a Direcţiei Juridice, are o experiență profesională de peste 25 de ani în industrii precum energie (OMV Petrom), bancară (Grupul Banca Transilvania România și Moldova, Eximbank), telecomunicații, la Vodafone – de unde se alătură Groupe Renault România, dar și în instituții internaționale (EIB Luxembourg, BSTDB Grecia, EBRD UK) și firme de avocatură în Londra și New York. Deține titluri academice de la Harvard Law School, Hull University și de la Facultatea de Drept a Universității București. Totodată, Livia a absolvit programe de educație executivă la Ashridge Business School și postuniversitare la Columbia Law School și Asser Institute. Are calificări profesionale în drept (membru al baroului din New York), conformitate (International Compliance Association Fellow) și investigarea fraudelor (Certified Fraud Examiner).
Una dintre mărci, Dacia
Groupe Renault Romania, este constructor de automobile din 1898 şi este prezent în 134 de ţări în care a vândut 3,8 milioane de vehicule în 2019. Grupul mizează pe complementariatea celor cinci mărci (Renault, Dacia, Renault Samsung Motors, Alpine şi Lada), pe vehiculul electric şi pe Alianţa sa unică cu Nissan şi Mitsubishi. Pentru a răspunde marilor provocări tehnologice în viitor şi a continua strategia de creştere rentabilă, Grupul se sprijină pe dezvoltarea sa la nivel internaţional. Groupe Renault integrează în România toate activităţile specifice construcţiei automobilului, ceea ce a condus la o performanță economică susținută și la o varietate de oferte de recrutare pentru specializări diferite pentru: studii client, design, inginerie, testare, fabricaţie, logistică, comercializare, servicii de business, post-vânzare, finanţare. În 2018 Groupe Renault România a avut o cifră de afaceri de 6 miliarde de euro. Grupul e lider pe piaţa locală cu mărcile Dacia şi Renault. Cei peste 17 000 de angajați ai companiei inovează în ceea ce priveşte produsele şi bunele practici, fiind recunoscuţi pentru profesionalismul lor. S.M.