- Un bărbat din Budeasa a comis-o rău
În ultimul timp, tot mai mulţi şoferi şi-au făcut un obicei de a se urca băuţi la volan. Unii dintre aceştia chiar consumă cantităţi mari de alcool şi nu conştientizează că pun în pericol viaţa celorlaţi conducători
şi a pietonilor.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti au depistat luni un bărbat de 43 de ani, din comuna Budeasa, care conducea un autoturism pe DJ 703K, în localitatea de domiciliu, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Aparatul etilotest a arătat că Ionut Valentin S., avea o alcolemie de 2,43 MG/L alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reţinut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.
A rămas fără permis
Tot luni, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti au depistat un bărbat de 53 de ani, din comuna Tufeni, judeţul Olt, care conducea un autoturism pe DN 65B, în localitatea Bradu, în timp ce se afla sub influenţa alcoolului. Etilotestul a arătat că Aurel D., avea 0,62 MG/L alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar permisul de conducere a fost reţinut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. M.D.