- BCM U Piteşti va începe noul sezon cu un nou antrenor
Conducerea BCM U FC Argeş Piteşti a organizat marţi o conferinţă de presă la care au participat Tudor Costescu, antrenorul echipei de seniori, Sorin Căprărescu, managerul formaţiei argeşene, şi Dragoş Şerban, directorul clubului. Oficialii grupării din Trivale au ţinut să organiyeye această conferinţă de presă pentru a-l prezenta pe noul tehnician al vulturilor.
Revenit la Piteşti după şapte ani, Costescu a vorbit despre următorul sezon, despre aşteptările pe care le are de la elevii săi şi despre felul în care trupa sa va trece prin această perioadă dificilă: „E un moment important, atât personal, cât şi profesional. Mă regăsesc acum între colaboratori vechi şi apropiaţi mie şi între prieteni şi persoane apropiate şi din punct de vedere personal. Am aşteptat cu mare plăcere propunerea clubului şi trebuie să recunosc că şi eu eram tentat dar, până la urmă, mă bucur că aceste lucruri s-au materializat. Ne aflăm în faţa unui sezon nou, aşa cum a spus şi domnul director, chiar plin de provocări. Cred că cel mai important adversar nu va fi unul pe care putem să îl controlăm sau să îl prevedem – situaţia în care ne aflăm din punct de vedere a siguranţei, a activităţii în general este foarte volatilă. Lucrurile se schimbă de la o zi la alta şi se pare că în următoarea perioadă va trebui să învăţăm să trăim în felul acesta şi să ne adaptăm la noile situaţii care apar de la o săptămână la alta, atât în plan profesional, cât şi în plan personal. În general, eu nu obişnuiesc să mă uit la celelalte competitoare. Eu, din punct de vedere al echipei şi, strict sportiv, sunt mulţumit de eforturile pe care conducerea le-a făcut şi ştiu ce a presupus ajungerea în punctul acesta, referitor la buget, în mod special. Sunt nişte sacrificii foarte mari în asemenea vremuri grele. E real că poate nu suntem favoriţi la titlu în acest an, dar sper eu să ne atingem obiectivul de a ne clasa cât mai sus în clasament, respectiv ne dorim să fim în primele şase la finalul sezonului regulat şi, ulterior, un drum cât mai lung în play-off. Nu ne va fi uşor, sistemul competiţional e schimbat faţă de anul trecut, sunt mai multe echipe la start, sunt mult mai multe necunoscute, dar, cred eu, că aşa cum arată echipa, eu sunt mulţumit. Pot să spun că puţin chiar ne-am depăşit condiţia, ţinând cont de bugetul pe care l-am avut la dispoziţie. Am constituit până în acest moment un lot competitiv. Vom avea un cuvânt important de spus” a spus Costescu, conform baschet.ro.
Reunirea pe 20 august
Tehnicianul de 46 de ani a anunţat că alb-violeţii se vor reuni la data de 20 august, urmând să înceapă pregătirile pentru noul sezon: „Am stat mult în expectativă, am aşteptat împreună cu conducerea clubului informaţii, aşteptăm în continuare îndrumări, informaţii de la organele competente în domeniul sportului şi al sănătăţii. Suntem în căutarea unor protocoale ale unor metodologii pe care să le punem în practică pentru a ne putea începe activitatea şi din punct de vedere legal, dar mai ales din punct de vedere sanitar. Am hotărât ca pe 20 august să facem reunirea, urmând ca procedurile clasice, referitoare la administraţie şi vizita medicală normală să fie făcute în perioada imediat următoare, rămânând ca pentru restul prevederilor şi ceea ce presupun ele să vedem pe parcurs. Mai aşteptăm, aşa cum am spus, o grămadă de lămuriri. Oricum, avem probabil ceva probleme cu prezenţa jucătorilor care vin de peste graniţă, rămâne de văzut până peste o săptămână, zece zile, care vor fi prevederile legate de intrarea anumitor cetăţeni străini. Probabil că unii vor sta în carantină. Să sperăm că putem face teste. Sunt multe lucruri pe care urmează să le punem la punct având ulterior informaţii”.
„Cel mai important lucru este să fim sănătoşi”
Obiectivul principal al lui Tudor Costescu este ca întreaga echipă să rămână sănătoasă pe parcursul următorului sezon: „În acest sezon, cel mai important e să fim sănătoşi, să rămânem sănătoşi până la final, atât în ceea ce priveşte această infecţie cu noul coronavirus, cât şi în ceea ce priveşte pregătirea sportivă. Aşa cum am spus, va fi extraordinar de greu de gestionat această situaţie în care ne aflăm. Căutăm soluţii, învăţăm din mers să ne readaptăm, sunt jucători care încă nu au văzut o sală indoor de cinci luni, sunt jucători care n-au văzut un inel de baschet de o perioadă foarte lungă de timp. Vă daţi seama că astea sunt primele noastre griji: prevenţia, stabilizarea parametrilor fizic şi de-abia după aceea reobişnuirea cu mediul. Prin urmare, cred eu că intrarea în ritm va fi mult mai grea decât în alţi ani şi asta îmi doresc să se întâmple cel mai repede. Ne bazăm pe jucători străini cu experienţă, ne bazăm pe jucători români tineri ca vârstă, dar deja cu experienţă în Liga Naţională, care beneficiază de regula U23. Aşadar, noi ne-am gândit să ne construim o echipă cu o bancă lungă şi cât mai omogenă ca valoare. Nu îmi doresc în acest moment aducerea celui de-al 6-lea jucător străin. Consider că aşa cum am selecţionat jucătorii avem opţiuni pentru toate posturile, atât ca jucători principali, cât şi ca back-up. Fără să nominalizez un anumit jucător în această postură, dar cred că suntem acoperiţi 100%”.
Sistemul competiţional se poate modifica
Antrenorul lui BCM U Piteşti a vorbit şi despre starea campionatului, spunând că există posibilitatea ca Federaţia Română de Baschet să schimbe din nou formatul competiţiei: „Nu pot să spun că mă surprinde. Sunt echipe ambiţioase, echipe care se ridică. Sunt echipe, pe de altă parte, cu tradiţie care reuşesc să îşi ţină standardul ridicat. Însă eu cred că va fi un campionat cu totul şi cu totul altfel. Ne aflăm în faţa unor provocări profesionale fără precedent. Cum a spus şi domnul director, sunt sportivi care au stat cinci luni fără niciun fel de activitate aproape de realitatea sportivă. Nu mă refer la pregătirea individuală în casă sau pe stadion. Va fi ca şi cum ai avea întreaga echipă venită după o accidentare foarte gravă. Sunt cinci luni în care jucătorilor le-a lipsit specificul jocului, în afară de lucrurile general valabile: propriocepţie, orientare spaţio-temporală, realitatea şi managementul contactelor fizice şi aşa mai departe. Acestea nu pot fi recuperate într-o lună sau două. Va fi un proces de lungă durată şi nu ştiu dacă este cineva care a trecut ca organizator sau ca specialist prin asemenea situaţii. Însă, de aceea este o meserie frumoasă, că te pune în faţa unor situaţii noi tot timpul, cărora trebuie să le faci faţă. Este şi o provocare şi, sper eu, că având alături oamenii şi staff-ul pe care l-am propus, vom reuşi să ne ridicăm. Inclusiv sistemul competiţional poate fi schimbat. Adică ceea ce a fost hotărât de Federaţie acum o lună jumate, 15 echipe, tur-retur, şi apoi faza de play-off, poate suferi modificări. Prin urmare, chiar nu ştim şi nu avem puterea de a prezice mai mult de ceea ce se va întâmpla în următoarele zile. De aceea, vom lua lucrurile odată ce vom avea informaţii”.M.D.