În arest după ce…
Un tânăr în vârstă de 28 de ani din comuna Izvoru i-a pregătit concubinei sale un cadou „special” de Ziua îndrăgostiţilor. A snopit-o în bătaie, astfel încât tânăra în vârstă de 22 de ani a ajuns în spital. Poliţiştii „l-au răsplătit” pe iubăreţ cu 24 de ore de arest şi un ordin de protecţie.
„Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Buzoești au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie raportată la loviri sau alte violenţe, și au reținut un bărbat de 28 de ani, din Izvoru. Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 12 februarie a.c., barbatul ar fi lovit pe concubina sa, de 22 de ani, în timp ce se aflau în locuința comună, ulterior aceasta fiind transportată la o unitate medicală”, declara Florin Popa, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş. În timpul anchetei s-a stabilit că Marius Alexandru I. locuia împreună cu tânăra de un an. Bărbatul s-a întors beat criţă acasă şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele. În urma „corecţiei” administrate, tânăra a ajuns la spital cu multiple traumastime şi o coastă fracturată. Medicii legişti au stabilit că va avea nevoie de 18 zile de îngrijri medicale. Când a fost audiată de oamenii legii, de pe patul spitalului, tânăra nu a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecţie împotriva concubinului care a călcat-o în picioare. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore.
După o noapte petrecută în arest, împotriva lui Marius Alexandru I. a fost luată măsura controlului judicar pentru 60 de zile, acesta primind şi interdicţia de a se mai apropia de tânără, fiind emis un ordin de protecţie. M.Sandu