Au crescut vânzările de autoturisme ecologice

0


Conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), românii au cumpărat 3.772 de autoturisme ecologice, în primele şapte luni ale anului, în creştere cu 3,57% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, când numărul achiziţiilor a fost de 3.642 de unităţi. La 31 iulie 2020, ponderea autoturismelor electrice şi hibride noi în totalul pieţei auto locale era de 6,1%, peste nivelul din anul precedent, când aceasta a fost de 3,9%. Potrivit datelor, în intervalul ianuarie – iulie 2020, cele mai multe achiziţii au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 2.477 de unităţi, în scădere însă cu 11,5%, comparativ cu primele şapte luni din 2019. Vânzările de autoturisme electrice au înregistrat o creştere de 38,6%, până la 988 de exemplare, în timp de modelele plug-in au fost în număr de 357 de unităţi, mai multe cu 115,1%, raportat la perioada de referinţă. M.D.