- Tenis
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, a anunţat luni că nu va participa la turneul de US Open din cauza riscurilor sanitare legate de pandemia de COVID-19. Numărul 2 mondial, care duminică a câştigat turneul de la Praga, a făcut anunţul pe Twitter.
„După ce am analizat toţi factorii şi ţinând cont de circumstanţele excepţionale cu care ne confruntăm, am decis să nu merg la New York pentru a juca la US Open. Am spus întotdeauna că voi pune sănătatea pe primul loc, de aceea prefer să rămân să mă antrenez în Europa. Ştiu că Federaţia americană de tenis şi WTA au muncit mult ca să organizeze turneul în siguranţă şi le doresc succes tuturor participanţilor”, a scris Simona Halep pe Twitter, a doua zi după victoria sa în turneul de la Praga. Halep este a şasea jucătoare din 10 WTA ce renunţă la turneul de Mare Şlem de la US Open după Ashleigh Barty (N.1), Elina Svitolina (N.5), Bianca Andreescu (N.6), deţinătoarea titlului, Kiki Bertens (N.7) şi Belinda Bencic (N.8), notează AFP. Halep, în vârstă de 28 de ani, a câştigat până acum două turnee de Mare Şlem, Roland Garros în 2018 şi Wimbledon în 2019. Cel mai bun rezultat al său la US Open a fost o semifinală, în 2015.
Românca are 21 de titluri cucerite în carieră şi este a cincea ca număr de trofee dintre jucătoarele active, după Serena Williams (73), Venus Williams (49), Kim Clijsters (41), Petra Kvitova (27), devansând-o pe Victoria Azarenka (20). M.D.