American rănit, luat cu elicopterul de pe A1

0



Un cetăţean ame­rican a fost grav rănit ieri, în urma unui accident care a avut loc pe A1, la ki­lometrul 101. Bărba­tul, în vârstă de 69 de ani, de afla la volanul unui autoturism, în maşină cu el fiind trei minori. Fiind rănit la cap, a fost preluat de pe A1 de un elicopter SMURD, fiind trans­portat la un spital din Bucureşti.


Accidentul a avut loc la kilometrul 101, pe sensul de mers către Piteşti. Poliţiştii A1 au stabilit că un şofer în vârstă de 32 de ani, aflat la volanul unei Skoda nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de autoturismul din faţa sa. A lovit un Volkswagen care se afla în faţa lui, condus fiind de Morgan J., de 69 de ani, cetăţean american. Volkswagenul a fost proiectat în faţă şi la rândul lui a lovit o Mazda condusă spre Piteşti, de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Galaţi. În cele trei maşini erau în total 7 persoane. În maşina cetăţeanului american erau trei minori. Doar şoferul a fost rănit, suferind leziuni la cap. Acesta avea un traumatims cranio cerebral, avea o rană în zona ochiului şi multe alte lovituri pe corp. La faţa locului a aterizat un elicopter SMURD care l-a preluat pe Morgan J. Acesta a fost transportat la spitalul Universitar Bucureşti. Traficul a fost blocat pe durata intervenţiei pompierilor şi a echipajului SMURD. M.Sandu